Prințul Harry se află în centrul unei noi controverse
Prințul Harry se află în centrul unor acuzații serioase aduse de Sophie Chandauka, președinta organizației caritabile Sentebale, pe care el a cofondat-o în 2006. Într-un interviu televizat acordat zilele trecute, Chandauka l-a acuzat pe ducele de Sussex de „hărțuire și intimidare la scară largă” în contextul retragerii sale din funcția de patron al organizației.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
Potrivit acesteia, Harry, alături de cofondatorul Sentebale, Prințul Seeiso al Lesotho, și consiliul de administrație, au demisionat fără a o informa în prealabil și a permis publicarea unor informații dăunătoare fără consultare. „Prințul Harry a autorizat lansarea unei știri care a avut un impact devastator asupra mea și asupra celor 540 de angajați ai Sentebale și familiilor lor. Acesta este un exemplu de hărțuire la scară largă”, a declarat Chandauka, conform CNN.
În schimb, surse apropiate consiliului de administrație susțin că președinta organizației a fost informată despre decizia de a se retrage a ducelui de Sussex, iar acuzațiile sale privind lipsa unei notificări oficiale nu sunt justificate.
La rândul său, Prințul Harry a afirmat că a fost „șocat” de reac’ia avută de Chandauka, menționând că a fondat organizația în onoarea mamei sale, Prințesa Diana, pentru a sprijini tinerii afectați de HIV și SIDA. Într-o declarație comună cu Prințul Seeiso, el a precizat că decizia de a se retrage a fost luată „cu inima grea” și că vor continua să susțină cauza Sentebale.
Pe de altă parte, Chandauka l-a criticat dur pe ducele de Sussex, acuzându-l că „joacă rolul de victimă” și că încearcă să își reafirme influența asupra organizației. „Aceasta este povestea unei femei care a îndrăznit să denunțe probleme de guvernanță defectuoasă, management slab, abuz de putere, hărțuire, misoginie și încercările de mușamalizare”, a declarat ea.
Harry și soția sa, Meghan Markle, s-au mutat în Statele Unite, stabilindu-se în Montecito, California. Această decizie le-a permis să se distanțeze de presiunea intensă a presei britanice și șansa de a avea un mediu mai sigur și mai prietenos pentru creșterea copiilor lor.
Prințul Harry a făcut mărturisiri emoționante în cartea sa de memorii
În „Spare”, Prințul Harry dezvăluie, cu o sinceritate brutală, luptele interioare și traumele care l-au marcat de-a lungul vieții sale. Cartea este o mărturisire despre durerea pierderii mamei sale, Diana, care a lăsat o amprentă adâncă asupra lui și l-a făcut să se simtă mereu ca „rezerva” familiei regale. Harry povestește despre modul în care a trăit presiunea constantă a presei și cum aceste experiențe l-au afectat profund, contribuind la decizia de a se retrage de la viața regală.
De asemenea, el recunoaște că, în tinerețe, a experimentat cu droguri – a încercat cocaina la 17 ani pentru a-și schimba starea de spirit și a se simți diferit – o alegere care, deși nu l-a făcut fericit, i-a oferit o evadare temporară dintr-o realitate copleșitoare. În plus, cartea relatează experiențele sale din Afganistan, unde a fost implicat în operațiuni militare care l-au marcat, detaliind conflictele interioare generate de aceste momente extreme.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: