Homepage  / Recomandări

Programe speciale la TVR 2 de Paştele pentru catolici şi Duminica Floriilor

Programe speciale la TVR 2 de Paştele pentru catolici şi Duminica Floriilor

de Redactia Tvmania

TVR 2 a pregătit transmisiuni directe şi programe speciale dedicate ambelor sărbători creştine. Şi în acest an se respectă tradiţia, iar TVR 2 va transmite în direct de la Vatican atât slujba „Vigilia Pascala”, cât şi mesajul Papei ”Urbi et Orbi” de la balconul central al bazilicii „Sfântul Petru", cu ocazia Paştelui catolic.


Nu vor lipsi momentele muzicale speciale, precum concertul susţinut la Catedrala Sfântul Iosif din București, „Rugă pentru Pace”, programat vineri, 15 aprilie, de la ora 22:10.

Vor interpreta Orchestra Metropolitană Bucureşti, Corul Accoustic şi soliştii Marta Sandu Ofrim, Maria Miron Sîrbu, Leonard Bernad, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Daniel Jinga

Sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 12:30, emisiunea „Cap Compas” dedică o ediţie specială pelerinajelor catolice care au loc la Ierusalim. Sub genericul „Miresme la mormânt”, este prezentată fascinanta şi miraculoasa determinare a oamenilor de a ajunge la Ierusalim venind din depărtări şi, uneori, înfruntând greutăţi. Drumul creştinului la Ierusalim este în egală măsură jertfă şi bucurie iar din margine de cetate un prim popas poate fi pe urmele Sfântului Petru.

De la ora 20:00, TVR 2 va difuza documentarul „Umbria – Ţara lui Francisc”.

Francisc, Benedict, Clara, Valentin, Constanţiu, Herculan, Rita, Laurenţiu, Juvenalie, Lucia şi mulţi alţi sfinţi care au trăit de-a lungul veacurilor pe meleagurile Umbriei au conferit acestei regiuni, prin viaţă exemplară şi operă misionară, dimensiunea profund spirituală, mistică şi supranumele de „Tărâmul Sfinţilor”. „Umbria-Ţara lui Francisc” este o călătorie pe urmele lui „Il Poverello di Assisi” prin frumoasele cetăţi medievale: Assisi, Norcia, Spoleto, Orvieto, Gubbio şi Perugia.

Ca în fiecare an, TVR 2 transmite în direct, slujbele dedicate Sărbătorii Pascale de la Catedrala „San Pietro” din Vatican. Sâmbătă, 16 aprilie, la ora 20.30, papa Francisc prezidează solemna „Vigilie Pascală” a Învierii Domnului.

Duminică, 17 aprilie, pentru catolici este Duminica Învierii Domnului. La ora 13:00, din loja centrală a bazilicii San Pietro, Papa Francisc va adresa catolicilor din lume binecuvântarea „Urbi et Orbi”, tradiționalul mesaj pascal și binecuvântarea apostolică. (Se transmite simultan pe TVR Moldova şi TVR Internaţional).

Program TVR 2 – Duminica Floriilor

De Florii, de la ora 12.00, echipa emisiunii „Sănătate cu de toate” a pregătit o ediţie specială: „Vin Floriile cu soare!”.

În zi de sărbătoare, Larisa Avram, Bogdan Ghiţulescu şi Ana Maria Mîndu ne vor explica ce trebuie să facă credincioşii de Florii cu ramurile de salcie şi de ce este salcia considerată o plantă medicinală.

Pentru că în această zi cei care au postit au dezlegare la peşte, vizităm în Ţara Dornelor o păstrăvărie tradiţională făcută pe apele repezi de munte.

Avem nevoie de straie de sărbătoare, aşa că aflăm cum sunt făcute costumele populare la Tismana, iar în Maramureş, celebrul ceramist Dan Leş va povesti despre tradiţia dacică a modelarii lutului.


Pentru sărbătoriţii zilei, şi nu numai, echipa a pregătit o delicioasă reţetă de tort cu fructe de pădure şi ne invită să ne prindem într-o horă modernă pe muzica lui Horia Moculescu.

De Florii, la „Drag de România mea!”

Paul Surugiu Fuego și echipa sa propun duminică, 17 aprilie, de la ora 15:00, o ediție de colecție, o gală de folclor care ne va purta prin mai multe zone ale ţării.

Din Ardeal sosește frumoasa Oana Bozga Pintea, care alături de cântecul său povestește despre greutăţile unui artist tânăr care-şi susține propriile producții.

Cu optimism, din Moldova, de la Botoșani, sosește Loredana Călin, solista Ansamblului „Rapsozii Botoșanilor”, care ne poftește la joc și îşi aminteşte despre lecțiile de preț învățate de la celebrul Ioan Bocșa.

Maramureșul este reprezentat de Oana Font, o artistă iubită care ne încântă cu glasul său și subliniază importanţa promovării în online a folclorului.

Bucovina este reprezentată de Andra Matei, care a pregătit premiere muzicale, iar Gorjul va fi adus în platou de Maria Beatrice Băndoiu, absolventă de pedagogie muzicală și un artist implicat. Tânăra va povesti istoricul vechiului său costum popular şi va cânta.

Tot din Gorj, vine şi o altă frumusețe: Irina Maria Birou, care a pregătit melodii de suflet și va vorbi despre importanţa premiilor pentru un artist.

Singurul cavaler invitat la „Drag de România mea!” vine din Oltenia. Este pe val, are melodii frumoase și mult umor. Este vorba de talentatul Valentin Sanfira, care va fi supus de Fuego la deja celebrul „test al sincerităţii”. („Drag de România mea” se transmite simultan pe TVR Moldova şi TVR Internaţional).

Urmărește-ne pe Google News
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Survivor România AP
    Survivor este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Divergent 12
    Societatea este impartita in categorii clar delimitate in functie de personalitatea dominanta a fiecarui individ. Desi pare o fata obisnuita, Tris Prior afla ca...
  • 02:30 I Like IT
    Emisiunea traduce IT-ul în limba română cu umor inteligent şi poftă de show, iar Iulia Ionescu face ca noutăţile din Internet şi tehnologie să nu mai pară complicate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 15:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Temptation Island - Insula iubirii 12
    Cinci cupluri, 12 tentaţii, 15 zile şi o insulă plină de capcane, acestea sunt elementele cheie ale reality show-ului prezentat de Radu Vâlcan, "Temptation Island...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Hulk uriaşul 12
    "Nu ştiu cine sunt. Nu ştiu în ce mă transform. Dar un lucru ştiu sigur - nu v-ar plăcea să mă vedeţi când sunt furios.", Bruce Banner, om de ştiinţă. Cum ar fi...
  • 03:15 Poveşti de familie
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 04:00 Surorile
    Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 08:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Fiica Ambasadorului AP
    Sancar (Engin Akyürek) este fiul unui arendaş, care nu a părăsit niciodată satul în care a văzut lumina zilei, Muğla. Nare (Nesligan Atagül) este fiica unui ambasador...
  • 23:00 Strada Speranţei AP
    Povestea serialului are în centru trei familii foarte diferite de bucureşteni, vecine pe aceeaşi stradă. Poveştile acestora se desfaşoară în paralel şi se ramifică...
  • 00:30 Strada Speranţei AP
    Povestea serialului are în centru trei familii foarte diferite de bucureşteni, vecine pe aceeaşi stradă. Poveştile acestora se desfaşoară în paralel şi se ramifică...
  • 02:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:45 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 04:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 06:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 06:45 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV