Ramona Păuleanu și Adrian Cuculis și-au botezat fiica
Ramona Păuleanu trăiește de câțiva ani o frumoasă poveste de dragoste alături de partenerul ei de viață, avocatul Adrian Cuculis. Vedeta a distribuit mai multe imagini de la botez pe contul personal de Instagram, iar fanii i-au transmis cele mai frumoase urări.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Nașterea gemenilor nu a fost lipsită de provocări. Luca și Alexandra au venit pe lume prematur, însă acum se bucură de copilărie alături de părinții lor, Ramona și avocatul Adrian Cuculis. Familia s-a mărit în luna august 2024, când prezentatoarea TV a adus pe lume o fetiță, Lara.
Ramona a trecut prin momente dificile la nașterea gemenilor
Ramona mai are doi copii, în vârstă de patru ani, iar la nașterea lor a trecut prin momente delicate. Alexandra și Luca au venit pe lume prematur, la doar șase luni, iar starea de sănătate a băiețelului a fost una deosebit de fragilă, având nevoie de ajutorul doctorilor pentru a a duce o viață normală. Luca a primit 16 diagnostice diferite la naștere și a stat în incubator timp de aproape jumătate de an, timp în care Ramona s-a rugat neîncetat ca viața fiului să poată fi salvată.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 5 / 10
Într-un interviu acordat pentru TV Mania!, Ramona Păuleanu vorbea despre provocările vieții de mămică și dezvăluia cât de diferiți sunt, de fapt, cei doi gemeni ai săi. Între cei doi au loc uneori și conflicte, nu unele serioase, ci cauzate de împărțirea jucăriilor.
Ce afaceri are Ramona alături de partenerul său
Adrian Cuculis este considerat unul dintre cei mai respectați tineri avocați din România. Pe lângă cariera sa de succes în domeniul juridic, el s-a remarcat și ca un antreprenor talentat. Împreună cu soția sa, Ramona Păuleanu, au lansat o afacere care le generează venituri semnificative.
Adrian și Ramona au ales să investească într-o afacere complet diferită de domeniile lor de activitate. Cei doi s-au orientat către sectorul imobiliar, unde construiesc diverse proprietăți pe care ulterior le vând.
„De ce am ales să facem asta? Pentru că am simțit că este o investiție din care toată lumea va ieși câștigătoare. Noi speram la un profit, minim atenție, iar cumpărătorii vor avea, la gata, casa pe care și-o doresc, la un preț onest. Nu este pentru prima dată când construim, nu suntem începători, este doar prima dată când construim pentru familii. Avem, printre altele, un cămin pentru persoane vârstnice ridicat de noi”, povestea Ramona, conform Fanatik.
Sursă foto: Instagram
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, modificări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutăți de pe platformele de streaming. TVmania.ro – sursa ta de încredere pentru tot ce mișcă în lumea divertismentului, din 1998. Abonează-te acum: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: