Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Ce s-a schimbat în viața lui Rareș Prisăcariu după „Românii au talent”
Rareș Prisăcariu a devenit cunoscut publicului larg în 2023, când, la doar 7 ani, a câștigat „Românii au talent”, devenind cel mai tânăr câștigător din istoria emisiunii. Performanța sa emoționantă i-a adus Golden Buzz-ul și premiul cel mare, în valoare de 120.000 de euro, un moment care i-a schimbat complet viața.
În cadrul podcastului lui Cătălin Oprișan, Rareș a povestit cu sinceritate cum a trăit experiența competiției:
„Eu nu aveam nicio așteptare acolo. Eu nici nu știam că e un premiu acolo. Știam că e un trofeu. Când ne-a întrebat ce o să faceți cu premiul «Românii au talent», eu… (arată prin gesturi că nu știa ce să răspundă). Am avut un mare succes, a fost o binecuvântare.”
Viața în București
După mutarea în Capitală, Rareș și-a continuat pasiunile artistice și a avut ocazia să cânte alături de artiști consacrați, să înregistreze piese și să prezinte gale cu sute de spectatori. Cu toate acestea, copilăria rămâne o parte esențială din viața lui.
Recent, într-un interviu la Antena Stars, Rareș a vorbit despre activitățile care îi plac cel mai mult: să se joace cu kendama, să joace fotbal cu prietenii, să facă puzzle-uri și construcții din piese Lego.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Experiențe memorabile și debutul pe scena teatrului
Un moment memorabil pentru Rareș a fost primul său zbor cu avionul, când a vizitat Legoland, un vis devenit realitate după câștigarea concursului.
În același timp, talentul său a trecut la un nou nivel. Rareș Prisăcariu joacă alături de Magda Catone în piesa de teatru „Nepotul meu se crede poet”, pusă în scenă la Teatrul Godot, din incinta Palatului Bragadiru, scrie libertateapentrufemei.ro.
„Sâmbătă (n.r. 17 ianuarie) am avut bucuria de a juca spectacolul «Nepotul meu se crede poet» la Teatrul Godot, București. Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi, pentru aplauze și emoții! Sunt binecuvântat să fac parte dintr-o echipă minunată și îi sunt recunoscător doamnei Magdalena Marta Catone pentru bucuria de a fi pe scenă alături de dumneaei, într-un spectacol deosebit, plin de sensibilitate, comedie și poezie. Vă invit să ne fiți alături la următoarea reprezentație care va avea loc pe data de 8 februarie, la sala Teatrului Godot, din incinta Palatului Bragadiru”, a scris Rareș pe Facebook.
De la Golden Buzz la proiecte culturale
Rareș nu a uitat momentul care i-a schimbat viața și a vorbit recent despre importanța acelui început:
„În urmă cu 3 ani am trăit unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea. Nu pot descrie în cuvinte emoțiile și bucuria trăită atunci… Aveam 7 ani, iar acest Golden Buzz, pe care l-am primit la Românii au talent în anul 2023, a fost începutul unei povești de vis. Mulțumesc, Pavel Bartoș și Smiley! Mulțumesc, Românii au talent. Vineri, 23 ianuarie, începe sezonul 16 și abia aștept să văd ce surprize avem anul acesta.”
Pe lângă teatru, Rareș a devenit ambasador al cărții „Jurnalul unui fotbalist de buzunar”, apărând în campanii de promovare a lecturii, inclusiv în stațiile de metrou.
„Sunt onorat să fiu parte din proiectul de promovare a cărții «Jurnalul unui fotbalist de buzunar» și sunt bucuros să vă însoțesc în călătoriile cu metroul”, a spus Rareș.
De asemenea, realizează recenzii de cărți și participă la evenimente culturale, încurajând copiii și adulții să redescopere plăcerea cititului.
Prezent și pe micile ecrane
Activ pe rețelele sociale, Rareș Prisăcariu continuă să fie prezent și în televiziune. A participat la filmările pentru edițiile speciale ale jurnalului „Avocado News”, difuzat la Metropola TV, și a fost invitat în emisiunea „La Cină”, moderată de Ionela Năstase și Adi Hădean, la Digi 24.
De Sărbători, a fost invitat special la un concert de colinde organizat de Arhiepiscopia Iașilor, confirmând interesul său constant pentru proiecte culturale și artistice.
Sprijinul familiei, cheia echilibrului
Părinții săi, Gina și Marius Prisăcariu, sunt extrem de implicați și mândri de realizările lui. Mama lui este educatoare la o grădiniță din Botoșani, iar tatăl său este funcționar public la Consiliul Județean Botoșani. Ei subliniază că Rareș nu a fost niciodată forțat să participe la activități împotriva voinței sale:
„Este un copil modest, nu vorbește despre el la superlativ, dar este încântat să știe că lumea îl apreciază. Nu a fost niciodată forțat să învețe ceva, să participe undeva obligatoriu sau să fie obosit din cauza unui efort deosebit. Face totul din plăcere, cu o dragoste infinită pentru Eminescu și pentru locurile natale.”
Povestea lui Rareș Prisăcariu continuă să inspire și demonstrează că talentul, susținerea familiei și echilibrul pot transforma un început spectaculos într-un parcurs solid și autentic.
Sursa foto: capturi foto, instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului