Richard Galliano cântă Mozart la Sala Radio

Richard Galliano cântă Mozart la Sala Radio

de Redactia Tvmania

Acordeonistul francez RICHARD GALLIANO, unul dintre marii muzicieni ai lumii, revine pe scena Sălii Radio, într-un nou concert inedit, susţinut alături de Orchestra de Cameră Radio şi de violoncelistul RĂZVAN SUMA, sub bagheta tânărului şi apreciatului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA.

Miercuri, 29 aprilie (19.00), Galliano, în palmaresul căruia se înscriu peste 400 de lucrări creaţie proprie sau în aranjamentul său, va interpreta o lucrare ce îi poartă semnătura – Contrastes (suită pentru acordeon, violoncel şi orchestră de coarde) – şi un concert mozartian, în aranjamentul său pentru acordeon – Concertul în la major pentru clarinet şi orchestră. În repertoriul serii vă veţi bucura de încă o partitură ce aparţine marelui Amadeus: Divertisment în re major.

Galliano_foto Jacky Lepage

Preocupat în egală măsură de muzica clasică şi de jazz, interpret şi compozitor, orchestrator şi pedagog, RICHARD GALLIANO este cel care a relansat acordeonul şi i-a oferit un nou statut pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Aşa cum îşi promisese la 14 ani, Richard Galliano i-a conferit acordeonului poziţia de instrument solist-concertist, i-a modificat abordarea ritmică, i-a schimbat armoniile şi mai ales a demonstrat că este apt şi pentru jazz.

A început să studieze acordeonul sub îndrumarea tatălui său, la doar 4 ani, iar în paralel s-a perfecţionat la Conservatorul din Nisa. La 23 de ani s-a afirmat în viaţa muzicală pariziană ca aranjor, dirijor şi compozitor, fiind mereu în preajma jazz-ului. A colaborat în concerte, la înregistrări pentru radio, televiziune sau film cu vedete ale muzicii franceze: Claude Nougaro, Barbara, Serge Reggiani, Charles Aznavour, Juliette Gréco ş.a.

În anul 1983 scena Comediei Franceze este martora unui eveniment ce va rămâne consemnat în istoria muzicală a secolului: întâlnirea dintre Astor Piazzolla şi Richard Galliano, începutul unei frumoase prietenii şi colaborări artistice. La îndemnul lui Piazzolla, Galliano se întoarce spre rădăcinile muzicii franceze, revalorizează întregul repertoriu tradiţional de vals-musette, java, tangouri şi iniţiază un nou curent muzical denumit „New Musette”, asemeni discului-manifest apărut în 1993 şi distins cu premiul „Django-Reinhardt” al Academiei de Jazz. Împreună cu celebrul său acordeon său model Victoria ajunge în SUA în 1996, unde împreună cu George Mraz, Al Foster şi Biréli Lagrène înregistrează New York Tango, un disc multipremiat.

            Colaborarea de o viaţă cu tatăl său şi grija de a transmite şi altora din bogata sa experienţă de interpret au dat naştere unei metode de acordeon care a obţinut premiul „Sacem” pentru cea mai bună lucrare pedagogică, în anul 2009.

Dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), GABRIEL BEBEŞELEA este cel mai tânăr muzician care ocupă o astfel de funcţie. Artistul este şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu şi asigură conducerea muzicală a ansamblurilor Sibiu Youth Orchestra şi Icon Arts Ensemble.

A fost distins cu titlul de cel mai bun dirijor al stagiunii 2013-2014 la Gala Premiilor Operelor Naţionale. Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra de Camera Radio, Szekelyfoldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” – Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius, cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca.

 Razvan Suma

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. În august 2014, Răzvan Suma a fost invitat pentru a doua oară la Festivalul Murten Classics (Elveţia). În noiembrie a susţinut un amplu turneu de succes în Argentina, iar pe 1 decembrie 2014 a concertat la Lisabona, la invitaţia Institutului Cultural Român. Pe 9 aprilie 2015, Răzvan Suma a fost aplaudat din nou la Lisabona, în Marea Catedrală Patriarhală a oraşului, într-un concert susţinut cu ocazia inaugurării noului sediu al Institutului Cultural Român.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Sub titlul “Vă place BACH?”, în 2012 Răzvan Suma a suţinut primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. Cele două ediţii ale turneului au însemnat 17 oraşe din România şi peste 10.000 de spectatori direcţi. Ca o continuare firească a acestei frumoase iniţiative, între 8-29 octombrie 2013, Răzvan Suma a propus melomanilor din 13 oraşe turneul naţional „Vă place BRAHMS?”, susţinut alături de pianistul spaniol Josu Okiñena. În toamna anului 2014 a susţinut alături de Analia Selis şi de chitaristul şi compozitorul argentinian Julio Santillan turneul naţional „Vă place tango?”.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

VEZI PROGRAMUL TV

Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Masked Singer România
    PRO TV a achiziţionat licenţa de producţie a celui mai spectaculos show de televiziune din lume: "The Masked Singer". Formatul, care a devenit viral şi a creat o...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Poartă-te ca o doamnă, gândeşte ca un bărbat 12
    Brian (Edward Norton) si Jake (Ben Stiller) se indragostesc de Anna (Jenna Elfman), prietena lor din copilarie. Insa niciunul dintre ei nu se poate casatori cu ea...
  • 02:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 16:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Adela AP
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 21:45 Adela AP
    Două surori înţeleg iubirea faţă de cealaltă diferit. Adela este în stare să renunţe la tot pentru sora ei. Iar, pentru Andreea, tot ce este al Adelei este şi al...
  • 23:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 23:30 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 03:00 În puii mei! 12
    Realizată în regim cinematografic, emisiunea "În puii mei" va depăşi graniţele platoului clasic de televiziune, fiecare scenetă fiind pusă în scenă într-un decor...
  • 03:30 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 09:15 Povestea noastră AP
    Mulţi dintre telespectatori se vor regăsi în situaţiile comune sau mai puţin obişnuite cu care se confruntă protagoniştii şi vor avea bucuria să o reîntalnească...
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Doctorul minune AP
    "Doctorul minune" este povestea emoţionantă a tânărului diagnosticat cu autism, care reuşeşte să facă adevărate minuni şi să salveze vieţi. Dr. Ali Vefa, un tânăr...
  • 22:30 Bravo, ai stil! AP
    "Bravo, ai stil! Celebrities" se pregăteşte să aducă în lumina reflectoarelor o noua generaţie de concurente, cunoscute deja publicului din România. Aspirantele...
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:30 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:30 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP