Homepage  / Ultimul număr

Robert De Niro – Secrete de regizor

Robert De Niro - Secrete de regizor

de Redactia Tvmania

Nu ne-a mai aratat cat de talentat este, ca regizor, din 1993. Acum, pe 30 martie, Robert De Niro revine pe ecrane cu "Agentia secreta". Un film cu spioni, o poveste adevarata despre nasterea CIA, despre care ne vorbeste intr-un interviu in exclusivitate.

Ai mai regizat, in 1993, filmul „A Bronx Tale”. De ce a durat asa de mult pana sa revii in calitate de regizor?
Pentru ca timp de 7-8 ani am lucrat la „Agentia secreta”. Iar alti doi ani, am colaborat la realizarea unui alt proiect. Asa ajungem la o perioada de 10 ani. De fapt, nu a trecut chiar atat de mult timp. Insa a durat ceva pana am reusit sa realizez „Agentia secreta” asa cum imi doream eu.

Stim ca lucrai deja la un scenariu despre CIA, in momentul in care te-ai decis sa colaborezi cu Eric Roth, autorul cartii „Agentia secreta”…
Da, dar asta este o cu totul alta poveste, nu neparat povestea CIA. Incercam sa aflu ce anume aduce atat de multa putere acestui subiect, numai ca din nefericire ma indreptam in directia gresita, neacordand atentie Razboiului Rece, rivalitatii dintre Est si Vest si traditionalului conflict CIA – KGB. Atentia mea era indreptata initial catre o perioada mai apropiata zilelor noastre. Apoi, am citit „Agentia secreta” si l-am intrebat pe Eric Roth daca este interesat sa colaboram la acest proiect. Initial nu a fost interesat, pentru ca mai apoi sa cadem la intelegere si sa stabilim ca, daca eu voi regiza filmul, el se va ocupa de scenariu. Si iata ca am avut si norocul asta.

Ai avut ocazia sa-l intalnesti si pe tipul care a contribuit la nasterea CIA, cel despre care ai realizat filmul?
Adica pe Donovan, adevaratul Edward Wilson? Nu, el a murit pe la jumatatea anilor ’70. In schimb, pot spune ca mi-ar fi placut la nebunie sa-l intalnesc.

De ce l-ai ales pe Matt Damon pentru rolul principal?
Initial ma gandisem la Leonardo DiCaprio. Apoi am vorbit cu Matt si mi-am dat seama cat de mult i-ar placea sa-l interpreteze pe Edward Wilson. Sunt foarte putini actori cu care as fi dispus sa lucrez, iar Matt Damon este unul dintre acestia. Si acum ma consider norocos ca am avut inspiratia sa-l aleg pe el…

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Josie şi Pisicile AP
    De ani de zile marile case de discuri au introdus mesaje subliminale în muzică pentru a-i transforma pe adolescenţi în zombie fără creier care nu fac altceva decât...
  • 12:00 Spaţiul dintre noi AP
  • 14:30 Al şaselea jucător AP
    Visul din copilărie al fraţilor Antoine şi Kenny Tyler devine realitate când doi ajung jucători la echipa de baschet NCAA. Dintre ei, Antoine este cel care excelează...
  • 16:45 Bărbatul perfect AP
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Oră de vârf 3 12
    Un secret mortal este tăinuit în mijlocul Parisului. De cealaltă parte a lumii, în Los Angeles, ambasadorul Han este pe cale să-l dezvăluie. El deţine informaţii...
  • 21:45 Marele zid 12
  • 23:45 Război în Brooklyn 15
  • 02:15 Al şaselea jucător AP
    Visul din copilărie al fraţilor Antoine şi Kenny Tyler devine realitate când doi ajung jucători la echipa de baschet NCAA. Dintre ei, Antoine este cel care excelează...
  • 04:00 Spaţiul dintre noi AP
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Alpha Kids
    Telespectatorii Antena 1 vor avea ocazia să cunoască mai bine copiii din generația Alpha, cea considerată ca fiind cea mai intuitivă, educată și dinamică de până...
  • 09:30 Anna şi regele 12
    Când profesoara englezoaică Anna Leonowens ajunge în ţinutul exotic al Siamului să le predea copiilor regelui Mongkut, obiceiurile ei vestice intră în contradicţie...
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Speed 2: Croazieră infernală AP
    Atunci când îi ascunzi iubitei adevărata ta identitate, reacţia ei ar putea fi dezaprobarea. Când eşti membru al trupelor speciale SWAT, s-ar putea chiar să te părăsească...
  • 16:15 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 00:00 Urmărire periculoasă 12
  • 02:00 Transformers: Răzbunarea celor învinşi 12
    Bătălia pentru Pământ tocmai s-a încheiat, însă bătălia pentru Univers abia a început. După reîntoarcerea pe Cybertron, Starscream preia controlul asupra Decepticonilor...
  • 04:15 Urmărire periculoasă 12
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 08:00 Mireasa din Istanbul AP
    Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
  • 10:00 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 11:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Se strigă darul AP
  • 22:00 Ochii din umbră 12
  • 00:00 Pe urmele lui Salazar 18
    O echipă de agenţi de elită de la D.E.A. (Drug Enforcement Administration) primeşte misiunea de a proteja un periculos mafiot. În timp ce aşteptau să li se deschidă...
  • 02:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:45 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV