Homepage  / Vedete străine

Cum și-a schimbat Sandra Bullock viața după moartea iubitului ei, Bryan Randall. Au trecut aproape trei ani de la dispariția fotografului

Cum și-a schimbat Sandra Bullock viața după moartea iubitului ei, Bryan Randall. Au trecut aproape trei ani de la dispariția fotografului
10

de Adriana Diură,

Sandra Bullock, una dintre cele mai mari vedete ale Hollywood-ului, cu o carieră de peste 30 de ani, un premiu Oscar și recordul de cea mai bine plătită actriță pentru o singură producție, a ales în ultimii ani o viață departe de lumina reflectoarelor. Retragerea sa a venit după moartea tragică a partenerului ei, fotograful Bryan Randall, în august 2023.

Sandra Bullock s-a retras din luminile reflectoarelor după moartea partenerului ei

După ce Bryan a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică laterală în 2020, actrița și-a redus considerabil aparițiile publice. În lunile care au urmat decesului acestuia, Sandra Bullock s-a retras aproape complet din viața publică pentru a-și trăi doliul și pentru a se dedica celor doi copii ai săi, Louis și Laila, potrivit Daily Mail.

Vedeta din „The Blind Side”, în vârstă de 61 de ani, este mama lui Louis, în vârstă de 16 ani, și a fiicei Laila, de 13 ani, pe care i-a adoptat în 2010, respectiv 2015, ca părinte singur. Prioritatea ei a fost întotdeauna protejarea copiilor și oferirea unui mediu stabil, departe de presiunea celebrității.

Actrița a anunțat oficial, în 2022, că ia o pauză de la actorie și de la activitatea companiei sale de producție, declarând că se simțea epuizată și că își dorește să fie „non-stop” alături de familie.

Sandra Bullock, alături de iubitul ei până în ultima clipă. Mesajul emoționant transmis de sora actrițeiIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Sandra Bullock l-a întâlnit pe Bryan Randall 2015

Sandra Bullock l-a cunoscut pe Bryan Randall în ianuarie 2015, după ce l-a angajat să fotografieze petrecerea de ziua fiului său. Relația lor a evoluat rapid, devenind prima legătură serioasă a actriței după divorțul dureros de Jesse James, în 2010, survenit în urma unui scandal de infidelitate.

Cei doi și-au făcut apariția oficială ca cuplu în octombrie 2015, pe covorul roșu, la premiera filmului Our Brand Is Crisis. De atunci, potrivit apropiaților, au fost aproape inseparabili, Bryan însoțind-o pe actriță la evenimente importante, conferințe de presă și pe platourile de filmare.

Într-un interviu din 2021 pentru Red Table Talk, Sandra Bullock l-a descris pe Bryan drept „dragostea vieții mele” și un model extraordinar pentru copiii ei. Deși nu s-au căsătorit oficial, cei doi și-au schimbat jurămintele într-o ceremonie intimă pe o plajă din Bahamas, în decembrie 2017, în prezența familiei și a prietenilor apropiați.

Potrivit unui prieten al cuplului, ceremonia a fost organizată în special pentru copii, pentru a le oferi un sentiment de stabilitate și permanență. După acel moment, Louis și Laila au început să i se adreseze lui Bryan cu apelativul „tată”.

După pierderea partenerului său, Sandra Bullock a ales discreția și viața de familie, însă surse apropiate susțin că actrița începe, treptat, să revină în atenția publicului, păstrând însă aceeași dorință de a-și proteja intimitatea și copiii.

Ce a făcut Sandra Bullock cu cenușa lui Bryan Randall

Actrița de la Hollywood a ales să respecte ultima dorință a partenerului său. Astfel, chiar de ziua în care Bryan Randall ar fi împlinit 58 de ani, sora Sandrei Bullock, Gesine Bullock-Prado, a dezvăluit că aceasta i-a împrăștiat cenușa pe râul Snake, în zona Jackson Hole din Wyoming.

Foto: Instagram, arhiva tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Chefi la cuțite
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton