Homepage  / Seriale româneşti

Sergiu Cioiu, invitat special în serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, de la Antena 1. Ce rol va juca

Sergiu Cioiu, invitat special în serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, de la Antena 1. Ce rol va juca
5

de Andra Stana,

Sergiu Cioiu se alătură comediei romantice „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, ce va avea premiera în această toamnă, la Antena 1 ca invitat special al proiectului. Iată ce știm despre rolul pe care îl va interpreta.

Sergiu Cioiu, Special Guest Star în „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, de la Antena 1

Actor, cântăreţ şi compozitor român, Sergiu Cioiu îl va juca pe bunicul protagonistului, Iosif Pop, un arhitect de succes, cu un rol definitoriu în vieţile celor doi verişori burlaci ai familiei, Victor (Matei Negrescu) şi Vlady (Răzvan Krem Alexe).

Absolvent al Facultăţii de Teatru din Bucuresti (promoţia 1964), Sergiu Cioiu s-a lansat în muzica românească în acelaşi an, unde a îmbinat multiple stiluri muzicale (jazz, swing, folk şi chanson), într-o manieră personală unică, adăugând adesea elemente de muzică populară veche și/sau lăutărească. A avut o colaborare deosebită cu Alexandru Mandy, care i-a încredintat 14 piese, dar şi cu alţi mari compozitori români.

În perioada 1966-1982, atunci când a luat decizia de a se stabili în Canada, Sergiu Cioiu a lansat mari succese ale muzicii uşoare/pop româneşti precum Cântecul vântului (1966), Glasul tău (1966), Pentru cine? (1967), Poarta sărutului (1969), Masa tăcerii (1969), Primul loc de pe pământ (1971), Cine a găsit tinereţea mea? (1973).

Încă de la începutul anilor ’70, Sergiu Cioiu a realizat o serie de spectacole one-man-show care s-au bucurat de un mare succes (Nocturn IV , la Teatrul Țăndărică, La o adică, la Sala Dalles și Pe cine numim… EU, la Teatrul Foarte Mic). În 2016 si 2017, Sergiu Cioiu a revenit cu o serie de recitaluri one-man-show în sălile de spectacol din București. Începând din această toamnă, artistul va putea fi urmărit pe micile ecrane, la Antena 1.

Sergiu Cioiu va fi Iosif Pop în serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”

În prima comedie romantică românească, Lasă-mă, îmi place! Camera 609, adaptare după producţia turcească Room 309, telespectatorii îl vor putea urmări pe Sergiu Cioiu în rolul lui Iosif Pop, un om muncitor şi puternic, arhitect de succes, cu principii morale sănătoase şi cu un râvnit portofoliu imobiliar, care înainte să moară lasă un testament care va schimba complet viaţa celor doi nepoţi ai săi, Victor şi Vlady.

Sergiu Cioiu, invitat special în serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, de la Antena 1. Ce rol va jucaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Salut cu respect și cordialitate producătorii și realizatorii Lasă-mă, îmi place! Camera 609, o comedie romantică în care am avut plăcuta surpriză de a fi distribuit într-unul dintre rolurile care declanșează acțiunea, omul bogat, pe nume Iosif Pop, patron, care lasă un testament ce va încurca așteptările unora dintre membrii importanți ai familiei.Am apreciat atât atmosfera din decorul în care am filmat, cît și ritmul în care s-au desfășurat secvențele filmate, cu o echipă, tânără, foare organizată si eficace!Cu această distribuție remarcabilă, pe un excelent scenariu, cu o regie de valoare, sunt convins că se va da naștere unui serial de mare succes, la Antena 1!”, a mărturisit Sergiu Cioiu.

Distribuția „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”

Nume consacrate din teatru, film și televiziune, actori care nu au mai apărut demult pe micile ecrane, dar și nume noi, vor face deliciul telespectatorilor în comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609. Emilia Popescu, Magda Catone, Mihai Călin, Claudiu Bleonţ, Virginia Rogin, Sergiu Cioiu, Anda Sârbei, Matei Negrescu, Anca Androne, Doina Teodoru, Loredana Groza, Nuami Dinescu, Marius Rizea, Ştefana Darzeu, Maria Ţăpuşă, Răzvan Krem Alexe, Emanuel Cîrstea, Alexandra Ciobanu, Julia Marcan, Lucian Ionescu, Iulia Barbu, Cristian Neacşu, Alexandra Ciobanu şi Graţiela Voicu vor putea fi urmăriţi în această toamnă la Antena 1.

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton