Serialul „Abi” face valuri înainte de a intra în producție
Kenan, ajuns la frumoasa vârstă de 51 de ani, îl va interpreta pe Cerrah Doğan Hancıoğlu, un bărbat cu un trecut complicat care revine la Istanbul pentru nunta surorii sale și descoperă că viața are pregătite surprize. Surprize care poartă chipul tinerei avocate Çağla, jucată de Saraçoğlu, în vârstă de 26 de ani.
Întâlnirea celor doi personaje promite să dea startul unor evenimente intense, dar publicul nu pare foarte convins de alegerea castingului. Pe rețelele de socializare, unii fani ridică sprâncenele, întrebându-se dacă producătorii chiar își imaginează o poveste de dragoste între personaje atât de îndepărtate ca vârstă. Alții, mai indulgenți, cred că diferența a fost pusă acolo cu un scop: să creeze tensiune, dramă și… ratinguri.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Din culise se aude că relația dintre Doğan și Çağla nu ar fi neapărat una romantică, ci mai degrabă o conexiune care zguduie viețile ambilor și schimbă dinamici de familie. Totuși, discuția atinge un subiect mai amplu: de ce atât de multe seriale turcești preferă să alăture actori maturi unor partenere mult mai tinere?
Interesant este că Afra Saraçoğlu plănuia să își ia o pauză după proiectul „Pera” pentru Disney+, dar a făcut cale întoarsă și a spus „da” pentru „Abi”.
Cu experiența și notorietatea lui İmirzalioğlu și popularitatea în creștere a Afrei, serialul pare să aibă tot ce-i trebuie pentru a ține publicul cu ochii lipiți de ecran. Dacă povestea nu va face valuri, diferența de vârstă cu siguranță va continua să alimenteze conversațiile online.
Ce știm despre serial
Povestea, scrisă de autorii Eylem Canpolat, Deniz Gürlek, Melih Özyılmaz și Melek Seven, va avea o intrigă intensă, iar de regie se vor ocupa frații Taylan, Yağmur Taylan și Durul Taylan, cei care și-au pus amprenta asupra serialului „Kral Kaybederse” cu Halit Ergenç în rolul principal.
İmirzalıoğlu îl va interpreta pe Doğan, un chirurg cunoscut care nu a mai vorbit cu familia sa de ani de zile. Când se întoarce în orașul său natal pentru nunta fratelui său, viața i se schimbă complet. Din acest moment personajul principal se confruntă cu traume din trecut și secrete ascunse. „Nu voi lua o viață cu aceste mâini. Voi salva vieți” este sloganul serialului și descrie perfect călătoria morală a lui Doğan, un personaj prins între durerea trecutului și speranța iertării.
Sursă foto: Instagram – Hepta – Profimedia
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: