Homepage  / Televiziune

Serialul „Recrutul”, cu Nathan Fillion în rol principal, revine cu sezonul 4, la AXN

Serialul „Recrutul”, cu Nathan Fillion în rol principal, revine cu sezonul 4, la AXN

de Ioana Maria,

Serialul „Recrutul” (The Rookie), inspirat dintr-o poveste adevărată, cu Nathan Fillion în rol principal, revine la AXN cu sezonul patru, din 28 martie, în fiecare luni seara, de la ora 21.00.

John Nolan, cel mai bătrân recrut al poliției din Los Angeles, s-a folosit de toată experiența de viață, determinarea și simțul umorului pentru a face față colegilor săi cu 20 de ani mai tineri și pentru a se apropia de visul său de a deveni polițist în cadrul LAPD.  

La sfârșitul sezonului trei, West și Chen au deja la activ câteva misiuni singuri pe teren, Lopez a fost promovată la gradul de detectiv și descoperă că este însărcinată, în timp ce Nolan încă așteaptă să își încheie perioada de antrenament. Lopez este răpită chiar în ziua propriei nunți de La Fierra, șefa unui cartel de droguri care a scăpat din custodia poliției. 

Ce se întâmplă în sezonul 4 din „Recrutul”

Astfel, debutul noului sezon continuă cu o cursă contra cronometru pentru a o găsi pe Lopez, care este sechestrată în Guatemala, și pentru a o salva atât pe ea, cât și pe bebeluș, înainte de a fi prea târziu.

Nolan, sergentul Gray și întreaga echipă LAPD sunt pe urmele lui La Fierra, în timp ce investighează și un caz local – reținerea unui bărbat care le-a ucis un coleg în timpul răpirii.

Pe măsura ce acțiunea noului sezon avansează, Wesley se va confrunta cu consecințele unei înțelegeri pe care a încheiat-o cu un șef al crimei organizate, Harper are un nou recrut de care trebuie să se ocupe și Nolan termină, în sfârșit, perioada de antrenament și devine ofițer de patrulă.

Fostul recrut va putea ieși singur pe teren, fără a mai avea nevoie de un instructor lângă. Pe plan personal, acesta va începe o relație cu Bailey. 

Serialul este o co-producție Entertainment One (eOne) și ABC Studios, creat de Alexi Hawley (Castle, Body of Proof, State of Affairs).

Mark Gordon (Grey’s Anatomy, Designated Survivor, Criminal Minds Beyond Borders, Ray Donovan, Quantico), Nathan Fillion, Terence Paul Winter, Michelle Chapman, Bill Norcross și Jon Steinberg sunt producători executivi. 

Din distribuție mai fac parte Alyssa Diaz (Angela Lopez), Richard T. Jones (Sergentul Wade Grey), Melissa O’Neil (Lucy Chen), Mekia Cox (Nyla Harper) și Eric Winter (Tim Bradford).

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Straja 12
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Cod roşu la Casa Albă 12
    Casa Alba devine tinta unui atac terorist pus la cale de o grupare nord-coreeana. Presedintele este luat ostatic, iar singura speranta a Serviciilor Secrete de a-l...
  • 02:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 15:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 23:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 23:30 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 00:30 Stand Up Revolution 12
    "Stand-up Revolution" este prima emisiune televizată de stand up, în care patru nume cu greutate plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu. Prezenți...
  • 02:30 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 03:30 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 04:00 Surorile
    Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 08:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Mă numesc Züleyha AP
    "Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
  • 22:30 Se strigă darul AP
  • 00:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:15 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 03:45 Bucătăria lui Arda AP
    Cele mai interesante rețete vor fi prezentate într-o manieră inedită şi prietenoasă de un specialist în arta culinară. Telespectatorii au parte de un spectacol culinar...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV