Homepage  / Ştiri / Televiziune

Serialul „Recrutul” (The Rookie), cu Nathan Fillion în rol principal, revine cu sezonul 3, la AXN. Când începe

Serialul „Recrutul” (The Rookie), cu Nathan Fillion în rol principal, revine cu sezonul 3, la AXN. Când începe

de Redactia Tvmania

Serialul procedural „Recrutul” (The Rookie), inspirat dintr-o poveste adevărată, cu Nathan Fillion în rol principal, revine la AXN cu sezonul trei, din 15 martie, în fiecare luni seara, de la ora 21.00.

 

John Nolan, cel mai bătrân recrut al poliției din Los Angeles, s-a folosit de toată experiența de viață, determinarea și simțul umorului pentru a face față colegilor săi cu 20 de ani mai tineri și pentru a se apropia de visul său de a deveni polițist în cadrul LAPD.  

În noul sezon, finalul perioadei de pregătire se apropie, iar Nolan va avea de înfruntat cele mai mari provocări din cariera sa de ofițer de până acum. Mai mult, acesta va trebui să ajungă la un echilibru între alegerile pe care se vede nevoit să le facă în căutarea adevărului și consecințele pe care acestea le au, pe plan personal și profesional. 

Acțiunea sezonului trei continuă imediat după evenimentele de la finalui sezonului doi, când Nolan descoperă că mentorul său este un polițist corupt, care va face orice pentru a-și salva pielea. Inclusiv să planteze dovezi incriminatorii în casa recrutului și să cheme poliția pentru a-l aresta.  

Serialul este o co-producție Entertainment One (eOne) și ABC Studios, creat de Alexi Hawley (Castle, Body of Proof, State of Affairs). Mark Gordon (Grey’s Anatomy, Designated Survivor, Criminal Minds Beyond Borders, Ray Donovan, Quantico), Nathan Fillion, Terence Paul Winter, Michelle Chapman, Bill Norcross și Jon Steinberg sunt producători executivi. 

Din distribuție mai fac parte Alyssa Diaz (Angela Lopez), Richard T. Jones (Sergentul Wade Grey), Titus Makin (Jackson West), Melissa O’Neil (Lucy Chen), Mekia Cox (Nyla Harper) și Eric Winter (Tim Bradford). Brandon Routh (Legends of tomorrow) s-a alăturat în sezonul trei, în rolul lui Doug Stanton, un veteran LAPD, ale cărui viziuni polarizante vor cauza tensiuni în secție. 

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Doctor de bine
  • 10:30 Arena bucătarilor AP
    Arena Bucătarilor este o emisiune pentru profesionişti şi pasionaţi de bunătăţuri, care vă invită să pătrundeţi în lumea nevăzută a gastronomiei. Această emisune...
  • 11:00 Cu duzina e mai ieftin! AP
    Tom şi Kate Baker şi-au sacrificat viaţa profesională pentru a-şi creşte cei 12 copii. Atunci când Tom primeşte oferta de a antrena echipa de fotbal a unei universităţi...
  • 13:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 14:00 Visuri la cheie
    "Visuri la cheie" este un show de televiziune ce prezintă cazurile emoţionante ale unor familii, iar echipa emisiunii le transformă locuinţele în spaţii frumoase...
  • 16:00 Căsătoriţi pe nevăzute
    Cel mai urmărit experiment social al momentului, formatul TV care a schimbat viața multor oameni din toate colțurile lumii, vine la PRO TV. "Căsătoriți pe nevăzute"...
  • 18:00 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Furios şi iute 6 12
    După ce Dominic (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au distrus regele imperiului drogurilor din Rio, nu se mai pot întoarce acasă şi vor trăi fugind din calea legii.
  • 22:30 X-Men: Cei dintâi 12
    Acţiunea filmului este plasată în anii '60 când tensiunile dintre SUA şi Uniunea Sovietică ameninţau întreaga planetă. Înainte ca Charles (James McAvoy) şi Erik...
  • 01:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 02:00 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 03:00 Bascheţii fermecaţi AP
    Impreuna cu prietenii sai din orfelinat, Calvin gaseste intr-o noapte o pereche de adidasi vechi si prafuiti cu initialele MJ. Dupa ce se incalta cu misteriosii...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 10:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 14:30 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 15:30 Asia Express AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Asia Express AP
  • 23:30 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 02:30 I mai mult iUmor 15
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Captură la dublu 12
    Shannon esto poliţistă cu gura spurcată căreia îi sare atât de repede ţandăra încât nimeni nu vrea să fie partenerul ei pe teren. Asta până când Shannon este nevoită...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:30 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 10:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 11:00 Apel la consilier
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 11:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 20:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 22:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 00:00 Ultima Generaţie AP
    Sinopsis: Când milioane de oameni încep să dispară, Gabby, sora ei şi ceilalţi însoţitori ai lor vor trebui să rămână împreună pentru supravieţuire şi să-şi dea...
  • 01:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:45 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV
Program Cinema
RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR