Andrei (Dorian Popa) și Ioana (Alina Eremia) au depășit greutățile prin care au trecut la finalul primului sezon : Andrei e în viață, sănătos, Ioana crede din nou în el și sunt împreună. Sara (Sore) pare că a trecut peste obsesia ei pentru Andrei (de altfel o regăsim într-o relație cu Cristi, interpretat de Rapha Tudor).
Iubirea dintre Ioana și Andrei cunoaște însă un alt obstacol : Cora (Iuliana Matei), o colegă de clasă a lor, timidă și introvertită, dar cu o voce impresionantă, pe care Andrei o remarcă absolut întâmplător și pe care o ajută să intre în clubul de muzică, relația dintre el și Ioana trece prin testul geloziei.
Diseară, la „Happy Hour” se cântă
Johnny Cămătaru, închis la finalul sezonului 1, le face greutăți talentaților puști din Colegiul de muzică și din pușcărie. Hotărât să iasă cât mai repede din închisoare, el o folosește pe Andreea Rădulescu (Diana Dumitrescu) ca să le împiedice pe Ioana, Sara și Anca (Cristina Ciobănașu) să depună mărturie împotriva lui.
Gică (Radu Gabriel) a fost promovat subinspector și mutat în secția de care aparține și Colegiul de muzică. O are în subordinea lui pe Tănțica (Elvira Deatcu), iar ca șefă trebuie să se descurce cu autoritara Zâna Crăciun (Teo Trandafir), sora Marei Crăciun (Carmen Tanase).
Tot luni, 6 februarie, de la 17.45, în platoul emisiunii „Happy Hour” vor fi invitați Alina Eremia, Dorian Popa, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman pentru a dezvălui câteva din noutățile sezonului doi. Ei vor interpreta în premieră piesa „To the Moon and Back”.
[imagebrowser id=546]