Sila Turkoglu, actrița principală din serialul turcesc „O dragoste”, de la Kanal D, a transmis un mesaj pentru fanii din România. Începând de săptămâna viitoare, serialul va avea un alt program de difuzare.
de Roxana Mirea,
Sila Turkoglu, actrița principală din serialul turcesc „O dragoste”, de la Kanal D, a transmis un mesaj pentru fanii din România. Începând de săptămâna viitoare, serialul va avea un alt program de difuzare.
Începând de săptămâna viitoare, serialul „O dragoste” va putea fi urmărit în fiecare luni și marți, de la ora 20:00, la Kanal D. Povestea fascinantă a membrilor familiilor Unal și Arslan a cucerit publicul din România, și continuă să suprindă privitorii cu evenimentele ce se succed amețitor în viețile acestora. Membrii celor două familii duc stiluri de viață diferite, iar tradiționalismul dar și valorile culturale ale societății moderne își fac loc uneori disfuncțional în relațiile dintre protagoniști.
„Mă bucur că serialul a ajuns la sufletul telespectatorilor din România! Pe mine scenariul m-a cucerit încă de la primele pagini și mă așteptam ca serialul să aibă succes în Turcia. Mai mult, acum mă bucur că poveștile de viață din serial au impresionat și telespectatorii din România. Este un serial despre ceea ce îi poate dezbina pe oameni, dar mai ales despre ceea ce îi unește. Putem fi diferiți prin educație, prin mediul în care am crescut și valorile asimilate, dar tocmai aceste diferențe ar trebui să fie și și punte pentru oameni. E important să îl înțelegem pe celălalt, să ne apropiem, în ciuda diferențelor dintre noi”, a declarat Sila Turkoglu, actrița din rolul principal al producției.
În această seară, în noul episod din serialul „O dragoste”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D, evenimentele scapă de sub control în familia Arslan.
Kîvîlcîm este îngrijorată de soarta fiicei sale Doga, după ce a aflat că este însărcinată, și insistă ca Faith să cunoască acest aspect foarte important pentru viitorul celor doi tineri. Doga încearcă, cu pași mici, să se apropie de fostul soț, însă va avea parte de un șoc atunci când acesta îi va spune că urmează a se căsători.
Nursema trece prin momente foarte dificile alături de Umut, acesta fiind într-o stare greu de suportat pentru cei din jur. De când a fost arestat, Umut s-a izolat de toată lumea. Faith așteaptă cu nerăbdare momentul logodnei cu frumoasa Gorkem, iar Pembe este foarte fericită că a scăpat de Doga, pe care nu a plăcut-o niciodată.
Ce se va întâmpla atunci când Fatih și Gorkem urmează a celebra logodna și ce veste năucitoare va aduce Alev familiilor Arslan și Unal, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “O dragoste”, difuzat numai la Kanal D.
Nu pierdeți următoarele evenimente din viața personajelor preferate din serialul “O dragoste”. Începând de săptămâna viitoare producția va putea fi urmărita, în fiecare luni și marți, de la ora 20:00, la Kanal D.