Homepage  / Vedete străine

Sophie Turner și Joe Jonas trec printr-un divorț urât. Care sunt, de fapt, motivele despărțirii

Sophie Turner și Joe Jonas trec printr-un divorț urât. Care sunt, de fapt, motivele despărțirii

de Vasilica Rogozanu,

Actrița Sophie Turner și cântărețul Joe Jonas au ajuns, după doar patru ani de mariaj, la divorț, iar despărțirea este una turbulentă, având ca punct nevralgic custodia celor două fetițe ale cuplului.

Pe vremuri nedespărțiți și fericiți, actrița din „Urzeala tronurilor” și soțul ei vorbesc în mare parte prin intermediul avocaților, scrie US Weekly. Iar acordul recent, prin care cei doi părinți au decis locul în care vor sta cele două fetițe până la finalul procesului, pare unul foarte fragil.

Sophie Turner și Joe Jonas

A început bătălia pe cele două fetițe

Turner l-a acuzat recent pe Joe Jonas de răpire, pentru că acesta ar refuza să-i înmâneze pașapoartele celor două fiice, împiedicând-o să le ducă în Marea Britanie.

Conform documentelor legale înaintate de avocații lui Turner, copiii au reședința în Marea Britanie, după o decizie comună din timpul mariajului. Avocații au arătat că reședința din SUA a cuplului a fost vândută la începutul acestui an, dar și că cele două fiice au fost înscrise la școală, la medici și la diverse activități în Marea Britanie. Actele contrazic spusele lui Jonas, potrivit cărora copiii ar fi locuit în SUA în ultimele șase luni.

Sophie Turner l-a acționat pe Jonas în instanță, însă părțile au ajuns ulterior la un acord, urmând ca cele două fetițe – Willa (3 ani) și Delphine (15 luni) – să rămână temporar în New York.

Care sunt, de fapt, motivele care au dus la divorț

Cum au ajuns totuși la divorț cei doi soți care au părut aproape inseparabili în ultimii ani, de la logodna lor din 2017?

Apropiații cuplului au dezvăluit pentru US Weekly care au fost motivele pentru care soții, părinți ai doi copii foarte mici, au ajuns la divorț.

Sophie Turner și Joe Jonas, în ziua nunții lor

Cele mai multe relatări arată că lucrurile au început să meargă prost între cei doi acum un an. Actrița celebră pentru rolului personajului Sansa Stark din serialul „Urzeala tronurilor” nu a fost deloc încântată de decizia lui Joe Jonas de a merge în turneu cu frații lui, Nick și Kevin, cu care face trupa Jonas Brothers.

O sursă citată de US Weekly dezvăluie că actrița „nu a vrut să fie pentru totdeauna ”. „Nu a vrut să meargă în turneu și să facă totul împreună. Nu este stilul ei și a vrut să-și țină familia departe de toată nebunia Jonas Brothers.”

Joe Jonas flirta cu alte femei, dar tot el era gelos

Sophie Turner, care filmează acum în Marea Britanie pentru serialul ITV „Joan”, era deja copleșită de cariera ei, programul cu doi copii mici și planul de turneu al lui Joe Jonas.

„Ca mamă cu copii mici, să fii mereu pe drumuri nu e ușor, indiferent câte resurse ai la îndemână. A fost greu pentru ei să aibă o rutină stabilă, mai ales din cauza carierei lui Joe”, a dezvăluit o altă sursă.

Sophie Turner a devenit celebră odată cu rolul Sansa Stark din „Urzeala tronurilor” (2011-2019)

US Weekly a mai citat un apropiat al actriței engleze care a povestit: „Sophie spune că Joe o controla prea mult”. Aceasta a mai dezvăluit că, în timp ce lui Joe Jonas îi făcea plăcere ca el să flirteze când era în public, cântărețului nu îi plăcea deloc când soția lui se apropia de prietenii ei de sex masculin. „Era clar că mariajul lor se dărâmă”.

După despărțire, Jonas ar fi răspândit insistent zvonuri false despre actriță, îl acuză apropiații ei, susținând că Turner este „o petrecăreață”.

Sursa foto: Hepta

Citește și:



Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton