Homepage  / Articole

Spania rămâne campioană europeană!

Spania rămâne campioană europeană!

de Redactia Tvmania

David Silva, Jordi Alba, Fernando Torres şi Juan Mata (ultimii doi, colegi la Chelsea, devenind primii jucători care câştigă şi Liga Campionilor, şi Euro în acelaşi an) au fost marcatorii în victoria categorică a Spaniei din finala cu Italia, de la Kiev. Naţionala iberică reuşeşte astfel unica performanţă de a cuceri trei turnee majore la rând, după Euro 2008 şi Cupa Mondială din 2010, cu una dintre cele mai bune generaţii de jucători din istorie.

Conduşi din teren de „regizorii” Xavi şi Andres Iniesta şi protejaţi în apărare de Sergio Ramos, Gerard Pique şi portarul-căpitan Iker Casillas, spaniolii au fost irezistibili, conducând deja cu 2-0 la pauză în faţa unei Italii ce părea extenuată de drumul până în finală.

Del Bosque a făcut istorie

Accidentarea lui Thiago Motta, cea de-a treia rezervă introdusă de antrenorul Cesare Prandelli, a făcut ca Italia să joace ultimele 28 de minute în 10 oameni, ceea ce a pus practic capăt meciului.

Din acel moment, spaniolii mai aveau să puncteze de două ori, pentru a pune sare pe rana naţionalei din „Cizmă”.

Selecţionerul spaniol Vicente del Bosque a devenit astfel primul din istorie care are în palmares şi Liga Campionilor, şi Cupa Mondială, şi un Campionat European. La Euro 2008, Spania fusese pregătită de Luis Aragones.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton