Studiourile Disney au lansat primul trailer pentru „Frozen 2“, continuarea celui mai de succes film de animaţie din istorie. După şase ani, regizorii Chris Buck şi Jennifer Lee aduc pe marile ecrane un nou capitol al animaţiei „Frozen/Regatul de succes“, a doua parte fiind programată pentru lansare pe 22 noiembrie 2019.
Disney a lansat şi primul trailer pentru „Frozen 2“, însă acesta nu oferă foarte multe informaţii despre poveste. O schimbare este însă dată de costumele Reginei Elsa şi a surorii ei, Anna.
În „Frozen 2“ îşi vor relua rolurile Kristen Bell (Anna), Idina Menzel (Elsa), Jonathan Groff (Kristoff) şi Josh Gad (Olaf), în timp ce Evan Rachel Wood şi Sterling K. Brown ar putea să se alăture distribuţiei.
De asemenea, revin în rolul de compozitori Kristen Anderson-Lopez şi Robert Lopez, după succesul „Let It Go“, recompensat cu un Oscar pentru Cel mai bun cântec original.
În doar câteva ore de la lansare, trailerul „Frozen 2“ a strâns aproape jumătate de milion de vizualizări.
De altfel, filmul lansat în 2013 a fost un adevărat succes, cu peste 1,2 miliarde de dolari încasaţi la nivel global şi două Oscaruri. „Frozen“ a devenit animaţia cu cele mai mari încasări din istorie, iar în topul general al filmelor ocupă locul 13.