Homepage  / Vedete

TVR 2 transmite, în premieră, piesa de teatru „Quartet”

TVR 2 transmite, în premieră, piesa de teatru „Quartet”

de Redactia Tvmania

Astăzi, 3 martie, de la ora 20.10, TVR 2, TVR HD și TVRplus.ro difuzează în premieră piesa „Quartet” de Gyorgy Spiro, în regia lui Gelu Colceag. Coca Bloos, Crina Mureşan, Virgil Ogăşanu şi Doru Ana sunt protagoniştii unei poveşti tulburătoare despre comunism, delaţiune şi puterea de a nu-ţi dezamăgi semenii.

Spectacolul a fost proiectat în avanpremieră la Teatrul Metropolis. „Este excepţional că s-a reluat acest obicei, ca ziua de luni să fie dedicată de către TVR teatrului. Este foarte important faptul că există acel moment în care cei doritori de teatru pot să vadă piese din patrimoniul naţional şi universal. În devălmăşie, haos şi sminteală, este fundamental pentru public să aibă un reper, asemenea unui decalog, iar un astfel de reper poate fi Teatrul Naţional de Televiziune.”, a declarat Coca Bloos în seara evenimentului.

Proiectie avanpremiera Quartet - Gelu Colceag - foto TVR.jpg

Regizorul Gelu Colceag despre „Quartet”

De ce aţi ales acest text dramaturgic contemporan şi cum aţi construit această piesă?

Gelu Colceag: Am primit textul prin intermediul doamnei Ana Scarlat, care l-a şi tradus, de la Spiro Gyorgy, după ce a fost la premiera de la Teatrul Bulandra a textului său „Tacâmuri de pui”, regizat de mine. Se pare că i-a plăcut montarea şi mi-a oferit, ca semn de apreciere, posibilitatea de a lucra un alt text important al său. Asta s-a întâmplat acum 16 ani. A rămas un proiect pe care vroiam neapărat să-l realizez, deoarece textul, deşi a fost scris acum 26 de ani, pare a fi scris acum 26 de ore! A fost nevoie de o mică schimbare a evenimentelor istorice, pentru a obţine senzaţia că acţiunea piesei se poate întâmpla astăzi, „undeva în estul Europei”.

Cum a decurs colaborarea cu Spiro Gyorgy ?

Gelu Colceag: Domnul Spiro Gyorgy mi-a dat încă un semn al preţuirii domniei sale şi mi-a îngăduit să realizez eu însumi adaptarea.

Ce aţi păstrat din opera originală şi ce aţi schimbat pentru această reprezentaţie?

Gelu Colceag:Am schimbat evenimentul istoric generator al poveştii (este vorba de revoluţia din 1956), cu acţiunile, mai puţin radicale, pe care le-au iniţiat dizidenţii români (răspândirea manifestelor anticomuniste în anii 80). Am modificat numele unor străzi şi cartiere specific budapestane, cu unele posibile în orice capitală est-europeană. Am înlocuit referinţe specifice anului 1990, cu cele ale timpului nostru.

Cum caracterizaţi personajele din Quartet şi modul în care acestea au fost interpretate în acest spectacol?

Gelu Colceag: Valoarea deosebită a dramaturgiei lui Spiro Gyorgy constă, mai ales, în construcţia unor personaje complexe, dramatice, puternic conturate, dar şi în umorul derizoriu. specific vremurilor noastre. Cred că am beneficiat de distribuţia ideală, iar creaţiile actoriceşti sunt excepţionale.

Povestiţi-ne câteva momente din timpul filmărilor pe care vi le amintiţi în mod deosebit.

Gelu Colceag: S-a lucrat concentrat, foarte profesionist, iar rezultatul este pe măsură. Mi-a rămas în amintire, în mod deosebit, reacţia celor din echipa tehnică care, pe măsură ce înregistram piesa, mă întrebau dacă ştiu când va fi difuzat spectacolul pentru a-şi putea anunţa familia şi prietenii. Interesul acestor primi spectatori mi-a dat încredere şi mi-a confirmat certitudinea că munca noastră nu este în zadar.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton