Homepage  / Vedete româneşti

Urările inedite ale vedetelor de 1 Decembrie: Declarația superbă a lui Radu Vâlcan pentru Adela Popescu și apariția-surpriză a Laurei Cosoi alături de Nicușor Dan

Urările inedite ale vedetelor de 1 Decembrie: Declarația superbă a lui Radu Vâlcan pentru Adela Popescu și apariția-surpriză a Laurei Cosoi alături de Nicușor Dan
18

de Andra Stana,

De 1 Decembrie, vedetele noastre au ales să transmită mesaje emoționante și inedite cu ocazia Zilei Naționale a României, combinând umor, nostalgie și reflecții personale despre familie și viitor.

Radu Vâlcan: „La mulți ani, români, iubire să vă fie!”

Radu Vâlcan a fost extrem de original în mesajul său: „Acu’ 107 ani, înaintea erei noastre, am întâlnit-o. Pe EA. Regatul meu s-a unit cu al ei. Și am făcut-o lată. Și am făcut la copii cât să ne tot urăm! La mulți ani, români, iubire să vă fie! Doamne, cât este de frumoasă! Dar și România!”

Mesajul său plin de umor a fost apreciat de fani pentru autenticitate și căldura pe care o transmite, combinând iubirea pentru familie cu respectul pentru țară.

adela_si_raduIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 18

Laura Cosoi, alături de Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan la Cotroceni

De asemenea, Laura Cosoi a transmis un mesaj cu un ton mai reflexiv și responsabil: „Astăzi, de 1 Decembrie, am ales să fiu aici în numele părinților și copiilor din România. Pentru că viitorul lor nu poate fi lăsat pe mâna algoritmilor și a unor sisteme care nu știu ce înseamnă iubirea, siguranța sau responsabilitatea, exact cum spunea și Ursula von der Leyen: nimic nu poate înlocui rolul uman în educația copiilor noștri.”

cosmin-curticapean-laura-cosoiIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 18

Vedeta, care a mers la Recepția Oficială de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, a subliniat că educația este o relație și că implicarea părinților este esențială: „O relație care cere prezență, discernământ, empatie și curaj. Astăzi nu am reprezentat doar o voce, ci grijile, speranțele și întrebările unei întregi generații de părinți. Iar în final, rămâne ceva simplu și puternic: credința că, atunci când ne unim pentru copiii noștri, nimic nu e prea greu și nicio schimbare nu e imposibilă.”

Alte vedete și-au transmis urările prin mesaje scurte și fotografii simbolice cu tricolorul, dovedind că Ziua Națională a României rămâne un prilej de reflecție și emoție pentru întreaga comunitate.

Ziua de 1 Decembrie devine astfel o ocazie de celebrare a identității naționale, dar și a valorilor personale și familiale, transmise de vedetele care își doresc să inspire și să aducă zâmbete și gânduri bune fanilor lor.

Alexia Eram, mesaj scurt și sincer: „Mândră că sunt româncă!”

Alexia Eram a transmis de Ziua Națională un mesaj simplu, dar plin de mândrie și entuziasm. Influencerița, care a participat la același eveniment de la Cotroceni ca Laura Cosoi, a publicat pe Instagram mai multe fotografii, printre care și una în care apare alături de tatăl ei și soțul Andreei Esca, Alexandre Eram, însoțite de urarea:

„Mândră că sunt româncă!
La mulți ani, România, la mulți ani, români!”

alexia-eram-fotografie-1-decembrie-2025-cotroceni (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  11 / 18

Postarea Alexiei a strâns rapid reacții și felicitări, mulți apreciind apariția elegantă și emoția autentică a mesajului.

Irina Fodor, mesaj emoționant de Ziua Națională

Irina Fodor a marcat și ea Ziua Națională printr-un mesaj profund și cald, publicat pe Instagram. Prezentatoarea a vorbit despre legătura ei specială cu România și despre dorul care o aduce mereu înapoi acasă, indiferent cât de departe călătorește.

irina-fodor (8)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  16 / 18

„Noi două, Românie, avem o relație specială. De ce mai departe călătoresc de tine, d-aia mă trage ața cu și mai mult dor, înapoi. Că ești frumoasă. Că aici, la tine în brațe, îmi sunt copilăria, amintirile, familia, prietenii și mulți oameni buni care fac parte din viața mea. Că ai o magie a ta, care mie îmi face bine.
La mulți ani, România! La mulți ani frumoși, mai echilibrați și mai liniștiți!
La mulți ani, români! Să fiți ocrotiți și să ne fie mai bine!”, a scris Irina Fodor.

Dana Rogoz, mesaj despre respect, valori și educație

Dana Rogoz a transmis un mesaj cu puternică încărcătură civică de 1 Decembrie, subliniind cât de important este ca românii să își cunoască și să își respecte valorile. Actrița a vorbit despre educație, cultură și speranța unui viitor mai bun.

„La mulți ani, România! La mulți ani, români! Ar fi minunat să învățăm să ne iubim și să ne respectăm mai mult, să ne cunoaștem valorile, patrimoniul, să investim în educație și în cultură, ca să putem spera cu toții într-un viitor mai bun”, a transmis Dana Rogoz.

Sursa foto: Instagram, arhivă TVmania

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Chefi la cuțite
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton