„Vreau să las ceva în urma mea”

O să începem acest interviu cum nu te învață la școala de jurnalism și vom intra direct în subiect. Este foarte posibil să devii Prima-Doamnă a României. Cum te simți în postura asta, care sunt planurile tale?

Nu există o astfel de titulatură în România, dar dacă mă întrebați cum mă simt în calitate de soția viitorului Preşedinte al României pot să spun în primul și-n primul rând că mă simt pregătită. Mă simt pregătită mai ales să aduc puțină greutate acestui rol care e văzut sau a fost văzut până acum drept unul decorativ. Avem destule exemple de doamne care și-au plimbat omoloagele pe la Muzeul Satului sau s-au plimbat prin țări exotice, făcându-se cunoscute doar prin ținute și alte lucruri superficiale de genul acesta. Eu nu sunt aici să fac figurație, vreau să las ceva în urma mea. Nu mai bine ajutăm societatea? Avem atâtea acțiuni de caritate la care mi-aș putea invita omoloagele, sunt atât de multe lucruri importante pe care le-am putea face împreună încât mi s-ar părea o mare irosire să stau doar și să zâmbesc la diverse recepții oficiale. Am de gând să aduc suflet funcției, să devină sinonimă cu făcutul de bine. În toate domeniile în care e nevoie de bine, că nu sunt puține la noi în țară. George știe foarte bine ce vreau să fac și mă susține. Suntem amândoi puși pe treabă. Pentru mine va fi o mare onoare, pentru că iubesc țara asta. Oriunde sunt, orice fac, fac cu gândul să ne fie tuturor mai bine, să mișcăm lucrurile în direcția cea bună.

Dacă tot mi-ai zis de George și de cât de ocupați sunteți, e natural să te întreb: nu e greu să fii soție de politician, mamă și profesoară în același timp?

Nimic nu e greu când îl ai pe Dumnezeu lângă tine și când știi că ceea ce faci aduce atât de mult bine în viața celor din jurul tău. Și eu, și George ne-am asumat viața asta știind dinainte că va fi plină de încercări. El, ca lider politic, mereu în lumina reflectoarelor, eu alături de el, sprijin și în viața publică și în cea de acasă. Amândoi luptăm cu gândul ca fiul nostru, Radu, să moștenească împreună cu generația lui o Românie mai bună. Uite, eu am grijă ca el să aibă parte mereu de un cămin cald, plin de iubire, atunci când ajunge acasă de la toate acțiunile lui, multe care-l solicită, îi cer un mare consum de energie pentru că George nu acceptă jumătăți de măsură nici de la alții, dar mai ales de la el. Ei, și când ajunge acasă, când știe că luăm toți trei masa împreună, se încarcă instant. Iar el mă susține mereu în inițiativele mele educaționale, simt sprijinul lui aşa cum el îl simte pe al meu, nu ne-am putea imagina viața altfel. Ne mai ajută și mama cu copilul, ne mai deplasăm și noi prin teritoriu după George și mai furăm niște timp așa. Ne descurcăm foarte bine, zic eu.

Și nu simți deloc că a trebuit să renunți la ce visai sau ce-ți doreai să faci în viață, în carieră, din cauza activităților lui politice?

Eu simt din toată inima că fac tot ce mi-am dorit, și în viață, și în carieră. Una dintre cele mai mari dorințe de-ale mele a fost să am o familie, să am un copil. Lucru pe care l-am reușit împreună cu George și cu ajutorul lui Dumnezeu. Suntem tineri, sănătoși și avem un copil minunat și o viață plină de tihnă și iubire. Pentru multe femei, ce avem noi e un vis îndepărtat, din păcate, pentru că familia nu e susținută cum trebuie. Dar asta e o discuție pentru altă dată. Avem idealuri comune, lucrăm pentru binele țării, pentru binele oamenilor din ea. O țară cu oameni fericiți și respectați e o țară în care poți crește o familie cu demnitate și în care oricine își poate găsi împlinirea. Asta vrem să facem, astea sunt ambițiile noastre. Le îndeplinim întâlnire cu întâlnire, acțiune cu acțiune. Deci despre ce renunțare să vorbim? Dimpotrivă, hai să vorbim despre împlinire. 

Vorbești foarte frumos despre George, se simte iubirea prin fiecare cuvânt. Așa că permite-mi să te întreb: cum l-ai cunoscut pe George Simion?

Prima și prima dată l-am cunoscut în 2019, în timp ce lucram într-un fel de internship la campania pentru Europarlamentare. Relația a fost inițial una strict profesională. Apoi, după implicarea mea mult mai mare în AUR, am devenit prieteni. Iar relația noastră de prietenie a crescut sănătos, într-un ritm corect, până când au înmugurit primele semne de dragoste. Spiritul său, încrederea sa,  faptul că a avut marele curaj să-și ia asupra lui o astfel de responsabilitate mi-au plăcut mereu la el. Deci poți spune că n-a fost „dragoste la prima vedere”, dar pentru noi a fost ceva mult mai valoros, fiecare pas clădind pe fundația solidă de la pasul anterior, până când iată-ne o familie puternică și unită. Doi ani de zile a durat până când ne-am dat seama că relația noastră de prietenie evoluase în ceva mult mai frumos. Apăruseră și celebrii „fluturi în stomac”. Care n-au plecat încă (râde cu poftă).

De nunta voastră a auzit toată țara. Cum a fost din perspectiva voastră? Cum ați reușit să duceți la capăt un eveniment atât de amplu?

Răspunsul foarte pe scurt – nu puteam fără ajutorul prietenilor și nașilor. Am ştiut la fiecare pas că nu faci nimic fără oameni, dar în ce priveşte nunta noastră am fost copleşiti de tot ce am simțit venind spre noi. Să știi că ești atât de iubit încât mii și mii de oameni vin la nunta ta, din toate colțurile țării, doar ca să ia parte la bucuria ta… e ceva extraordinar, ceva ce nimeni n-ar fi putut nici măcar să viseze, sincer vă zic. Și totuși s-a întâmplat. A fost un spectacol, a fost ca un festival, aproape. Iar oamenii s-au distrat, au dansat, ne-au urat casă de piatră. Și acum mi se umple inima de bucurie când îmi aduc aminte. Am construit până și o bisericuță acolo. Dar să nu vă închipuiți că doar spectacolul a contat, am avut până la urmă și o nuntă obișnuită, cu horă, sarmale și tort, cu invitați dintre apropiați. Nu ne pierdem niciodată modestia și nici nu ne renegăm rădăcinile.

A propos de a fi mereu în atenția presei. Cum reacționezi la criticile din spațiul public? Le iei personal sau le lași să treacă?

Dacă aș pune eu la suflet tot ce s-a scris de la nuntă încoace, mi-ar pocni inima! Stau foarte bine aici (arătând cu degetul la cap) încât să nu dau importanță la toate răutățile. Poate unii mă plac, poate că alții nu. 

Am vorbit de nuntă, n-avem cum să nu vorbim despre copil. Ce ne poți spune despre experiența de a fi mamă?

Aș putea vorbi despre Radu săptămâni în șir. Știu că m-ați întrebat de experiența de mamă, și o să revin imediat, dar nu pot să nu vă povestesc cât de mult l-a schimbat pe George experiența de tată. Eu aveam așa o imagine greșită despre bărbații care devin tați, mi se părea că nu li se schimbă mare lucru în viață, în ritm, în ordinea priorităților. Mi-am dat seama că am greșit, când văd cât de fericit e George când vine acasă și-l ia în brațe. Oricât de obosit ar fi, nu există să nu-și găsească rezerve nebănuite de energie și să nu se joace cu el. Ce izvor nesecat de tandrețe, blândețe, câtă răbdare! (zâmbeşte). E extraordinar, nu degeaba se spune că un copil e o binecuvântare. Iar pe mine m-a schimbat în milioane de feluri, cum sunt sigură că s-a întâmplat tuturor mamelor care ne citesc acum. Pentru orice părinte din lumea asta, când ți se naște copilul e cea mai fericită zi din viața ta. Și nici noi nu facem excepție. Radu e un copil atât de bun, atât de sociabil, vrea mereu să fie oameni în jurul lui. Câteodată glumim că sigur îl facem politician (râde). Dar nu, noi luptăm acum din toate puterile să-i lăsăm moștenire o țară în care să fie mândru să trăiască. Oricare ar fi drumul lui în viață, noi vom fi aici să-l încurajăm și să-l sprijinim. Știi cum se zice, să fii părinte e un rol care ține toată viața și vrem să fim siguri că-l facem cât de bine putem. Avem destulă iubire pentru asta.

Am văzut pe parcursul interviului cât de mult te preocupă copiii și educația lor. Știm că ești profesoară, povestește-ne puțin despre această parte a vieții tale. Cum vezi tu educația în România?

Am ales o carieră în pedagogie pentru că-mi plac foarte mult copiii. Eu am terminat Dreptul, am terminat și master în Dreptul afacerilor și pe când făceam eu masterul am zis să merg în paralel și cu un modul de psihopedagogie, că cine știe…. și după toate câte au făcut părinții ca să mă țină verile la un cabinet de avocatură, să mă trimită pe la tot felul de cursuri care ne făceau o prezentare deloc reală despre ce înseamnă avocatura, eu am tras frâna de mână și am schimbat direcția. Au fost supărați pe mine, dar le-a trecut. Ei nu au știut că mă înscrisesem și la modulul psihopedagogic care îți dă posibilitatea să predai, bineînțeles pe domeniul pe care ai studiile. Eu am predat educație socială și am iubit elevii și ei pe mine. M-au bombardat cu mesaje când nu am mai mers la școală: Doamna, când veniți înapoi?

Sunt foarte drăguți și au nevoie de profesori implicați, care să îi asculte dincolo de lecțiile alea învățate ca pe poezie. Sunt profesoară de educație socială din 2024 și e un subiect care mi-e foarte drag. O țară nu e nimic fără oamenii din ea, iar educația e ceea ce le dă șansa la o viață mai bună. Dacă extrapolăm, o țară cu oameni educați e o țară puternică, una care nu poate fi ușor trecută cu vederea, una care are un cuvânt de spus și la nivel geo-politic. O țară educată e o țară bogată. Dacă vă uitați ce a făcut clasa politică în acest domeniu până acum o să vedeți un sabotaj aproape sistematic. Cum altfel să înțelegem procentul uriaș de analfabeți funcțional pe care îi scoate pe bandă rulantă sistemul educațional cum e el acum? Cum altfel să înțelegem batjocura la care sunt supuși profesorii, când li se subminează non-stop autoritatea, când sunt jigniți cu salariile mici pe care le primesc, când sunt văzuți doar ca surse de note de zece? Actul educațional are urgent nevoie de redarea unei minime demnități. Nu e vina tinerilor că sunt prinși în labirintul rețelelor sociale, că și-au pierdut reperele morale, că nu-i interesează decât îmbogățirea rapidă. E vina noastră, a tuturor, că le-am permis unora să îngroape educația. Acum culegem roadele. Mi-au plăcut mereu provocările, iar George mă susține necondiționat în misiunea asta de a repara educația, de a salva generațiile viitoare și de a reface școala așa cum era pe vremuri. E multă treabă, dar oamenii ne susțin.

Într-un final, cine este până la urmă Ilinca Simion?

Mai bine vă povestesc un pic de unde vine Ilinca, că mare parte din cine sunt de-acolo vine, de unde am rădăcinile. Îmi place să spun despre mine că sunt o fată de la țară care s-a născut la oraș, pentru că mi-am petrecut o mare parte din copilărie la țară, la bunici. Am crescut gustând libertatea deplină, și când faci asta nu mai renunți la ea niciodată, o ai mereu în suflet. Copilăria la țară m-a învățat ce înseamnă familia, neamul, ce înseamnă o comunitate. Am învățat să-i ajut pe ceilalți și să mă las ajutată când am nevoie. De-acolo am deprins valorile simple dar atât de importante: credința, bunul simț, bunătatea, respectul pentru natură și pentru pământ. Cine n-are copilăria făcută la țară, să-și cumpere (surâde ca pentru sine şi fața i se luminează). Apoi a venit adolescența cu bunele și relele ei, dar ce e de menționat e că am avut norocul să am niște prieteni extraordinari, oameni care sunt și acum alături de mine. Era chiar cât pe ce să am o carieră în Forțele Armate, pun pariu că nu știați asta despre mine! (Râde). Prin clasa a opta au venit niște domni la clasă și ne-au prezentat cum arată o carieră în Armată și că ar fi bine să mergem la Liceul Militar de la Breaza. Așa de bine au vorbit, că m-au convins. Și când îmi intră ceva în cap, fac totul să se întâmple fix cum vreau eu. Ai mei, vă dați seama, șoc și groază. Dar mă știau de căpoasă și mă iubeau, așa că m-au susținut. Am trecut cu brio toate probele, și fizice și psihologice, dar n-am trecut proba „practică” a condițiilor de la cămin. Pentru mine nu erau condiții corecte și aș fi făcut un compromis major să continui acolo. Cu ocazia asta mi-a dat seama că nu-mi plac deloc compromisurile. Așa că mi-am continuat parcursul educațional la cel mai bun liceu din Slobozia, mi-am făcut și mai mulți prieteni buni și am luat si bac-ul cu notă mare. Eram gata pentru București! Țin minte și acum bucuria pe care am simțit-o când am fost admisă la Drept. Chiar am rămas la București vara aceea, eram extraordinar de entuziasmată să încep. Bucureștiul e absolut fascinant, te formează pentru viitor într-un fel cum numai un oraș mare poate să o facă. Și restul e, cum s-ar spune, istorie!

Foto: Vlad Solomon