Produse cosmetice
În ceea ce privește produsele de make-up, condițiile sunt extrem de diferite când vine vorba de plajă, comparativ cu activitățile de zi cu zi. Este diferită temperatura, contribuie și umiditatea, iar dacă vrei să faci și baie în mare, fără îndoială că trebuie să adaptezi produsele. Alege să porți un eyeliner care rezistă la aceste modificări și un rimel waterproof. În cazul în care apelezi și la un fond de ten, aplică o cantitate corectă pentru a nu încărca inutil porii.
Cremele de hidratare, inclusiv cremele cu SPF, trebuie să facă parte din rutina îngrijirii întregului corp, iar dacă ai deja o serie de obiceiuri legate și de îngrijirea părului, respectă-le și adaugă un plus de produse hidratante sau de protecție, pentru că și podoaba capilară are de suferit. Un pont suplimentar în legătură cu transportul cosmeticelor este cel al folosirii unor cantități reduse, pentru a nu îngreuna bagajul. Ia-ți cu tine cam cât crezi că este necesar în recipiente refolosibile și care e sigilează perfect.
Accesorii
Cel mai probabil, dacă ești la mare, fie că este vorba de o escapadă, fie chiar de un concediu, tot trebuie să ai în vedere că accesorii precum ochelarii de soare, pălăria sau prosopul de plajă nu ar trebui să lipsească din bagaj. Nu uita de produsele de protecție solară, de substanțele împotriva țânțarilor, o mică trusă de prim ajutor, jucăriile copiilor sau căștile compatibile ale telefonului.
Cea mai bună soluție pentru un bagaj complet este să întocmești o listă cu tot ce trebuie să iei și să faci eventuale cumpărături în cazul în care mai lipsește ceva. Totuși, dacă se întâmplă să uiți acasă ceva, cu siguranță vei putea înlocui cu ușurință articolul omis deoarece, în cele mai multe destinații, chiar și micile chioșcuri au câteva variante de accesorii pe care să le poți achiziționa.
Atmosferă
Este foarte important ca destinația pe care o alegi să se armonizeze cu felul tău de a fi. Astfel, alege un loc cu foarte multe obiective turistice aproape de mare dacă îți place să explorezi sau orientează-te spre plajele sălbatice dacă preferi să eviți aglomerația. Ia în considerare cele mai potrivite ore pentru plajă și adaptează-ți programul (dacă ai unul) pentru a te simți comod.
Înainte de sejur, verifică din nou detaliile cazării, ce servicii ai incluse, valabilitatea documentelor, pentru ca nimic din ce depinde de tine să nu îți strice planurile.
Siguranță
Pe plajele publice sau private există regulamente de funcționare care limitează atât anumite activități pe uscat cât și în apă. Tocmai de aceea este bine să cunoști un set standard de reguli, dar să le ai în vedere și pe cele specifice plajei. Astfel, nu trebuie să deranjezi celelalte persoane, să ai un comportament nepotrivit sau să îi lași pe cei mici nesupravegheați.
De asemenea, salvamarii sunt acolo pentru a oferi consiliere și ajutor, astfel că dacă există un steag roșu, nu ar trebui să nesocotești interdicția de a intra în apă, indiferent câtă experiență de înot ai.
Aspecte care nu depind de tine
Am lăsat pentru final aspectul situațiilor neprevăzute pentru că, indiferent cât de bine organizați am fi, se poate întâmpla să apară și aspecte pe care nu le putem controla. În astfel de cazuri, ar fi indicat să nu îți strici starea de spirit doar pentru că vremea nu este cea pe care ți-o doreai.
În loc să consideri că vacanța ți-a fost distrusă, alege o schimbare de perspectivă și vizitează un muzeu, fă baie la piscina interioară sau realizează cadre foto neașteptate, cu nori și valuri.
Vacanțele trebuie să fie despre relaxare, echilibru și momente demne de reținut. Alege o organizare potrivită pentru fiecare dintre elementele de mai sus și vei observa că îți poți face călătoria mult mai ușoară. Echilibrul exterior și cel interior se influențează reciproc, așa că vei reuși să te bucuri de un sejur care să te binedispună pe termen lung.
Sursă Foto: Pixabay