Homepage  / Vedete străine

Actorul turc Burak Deniz a facut scandal într-un hotel

Actorul turc Burak Deniz a facut scandal într-un hotel
6

de Anda Dincă,

Burak Deniz (31 de ani), protagonistul serialelor “Povestea noastră” și „Păzește-mă de mine!” și “Dragoste fără cuvinte”, a fost implicat recent într-un scandal din care a ieșit cu imaginea șifonată.

Conform publicațiilor turcești Burak Deniz s-a îmbătat și i-a adresat injurii unei colege de breaslă, Nilperi Şahinkaya (“Trădarea”, “Între tine și rău”), care a fost în trecut iubita sa. Actrița se afla în Adana cu prilejul Festivalului de Film Altın Koza și era însoțită de iubitul ei, Emre Yusufi. Cei doi luau cina la restaurantul unui hotel, același în care se afla și Burak. 

Aflat sub influența alcoolului, acesta s-a dus la masa lor ca să facă conversație, doar că imediat a început să vomite. Vizibil deranjată de prezența sa, dar mai ales de gestul său necontrolat, Nilperi s-a ridicat de la masă și a plecat, moment în care Burak a strigat după ea și a înjurat-o, povestesc cei de la internethaber.com.

Emre Yusufi a sărit să-l bată pe Burak, însă cei prezenți au intervenit între cei doi, iar actorul a fost dată afară din hotel în cele din urmă. După acest incident Burak și-a cerut scuze public față de Nilperi.

Eu mi-am dorit să glumesc în acea seară, dar totul a scăpat de sub control. Aș dori să-mi cer scuze lui Nilperi Şahinkaya şi prietenilor ei, precum şi tuturor celor care au fost martori în acea noapte la incident. Aş dori să reiterez cât de rău îmi pare că publicul a trebuit sa afle despre acest episod. Sper că resentimentele mele se vor sfârşi cât mai curând posibil

Burak Deniz

Scuzele sale nu au impresionat-o pe Nilperi, care a declarat că va lua măsuri legale. 

Burak-Deniz-si-Didem-Soydan-si-au-spus-adio.-De-ce-s-a-destramat-relatia-actorului-din-„Marasli-7Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Burak se află în Adana pentru filmările celui de-al doilea sezon al serialului fantastic „Şahmaran”, în care îi dă replica lui Serenay Sarıkaya (protagonista din „Yaman”). Serenay o joacă pe Şahsu, un personaj „nemuritor”, care se îndrăgostește de Maran (jucat de Burak), anunță cumhuriyet.com.tr.

Mert Ramazan Demir, Mustafa Uğurlu, Mahir Günşiray, Ebru Özkan, Mehmet Bilge Aslan, Elif Nur Kerkük fac și ei parte din distribuție.

Chiar dacă Burak Deniz filmează deja pentru sezonul al doilea, serialul va debuta la Netflix abia toamna aceasta.

Pentru acest proiect Burak face naveta între Mersin, Istanbul și Adana. Producția spune povestea unui grup de studenți din zilele noastre, care au de fapt 400 de ani și care sunt șerpi. Ei folosesc lentile astfel încât să-și ascundă ochii, “șahmeran-ul” fiind de fapt o creatură mitică cu cap de corp uman și formă de șarpe.

Tot la Netflix, Burak Deniz va putea fi văzut și în filmul „Gidenler”, regizat de Ozan Açıktan (care a lucrat și la serialul “The Gift”). Conform aksam.com.tr, pentru această peliculă va face pereche cu Dilan Çiçek Deniz, alături de care a mai jucat în serialele “Yarım Kalan Aşklar”, “Yaman” și “Tatlı Küçük Yalancılar”.

„Gidenler” va spune povestea unei iubiri toxice, iar în afară de Dilan (care s-a făcut blondă pentru rol) și Burak (care și-a făcut tatuaje temporare pe brațe pentru personajul său) vor mai juca Ceyda Düvenci, Dolunay Soysert, Şükran Ovalı, Berrak Tüzünataç și Ersin Arıcı.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 14:00 Zi de bine, România!
  • 17:00 Generaţii de distracţii
    Iulia Pârlea şi Horia Brenciu prezintă un show special - Generaţii de distracţii. Telespectatorii vor putea urmări artiști din generații diferite care vor face un...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 22:30 Ready Player One: Să înceapă jocul 12
  • 01:00 Generaţii de distracţii
    Iulia Pârlea şi Horia Brenciu prezintă un show special - Generaţii de distracţii. Telespectatorii vor putea urmări artiști din generații diferite care vor face un...
  • 03:00 Zi de bine, România!
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 16:30 Râzi cu RoaST AP
    Pe 1 decembrie, comedia face istorie, iar Şerban Copoţ şi Dan Badea spun "România, Râzi cu RoaST!". Personaje istorice din toate timpurile, al căror nume a rămas...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Râzi cu RoaST AP
    Pe 1 decembrie, comedia face istorie, iar Şerban Copoţ şi Dan Badea spun "România, Râzi cu RoaST!". Personaje istorice din toate timpurile, al căror nume a rămas...
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Nemilosul Istanbul AP
    "Nemilosul Istanbul" este povestea luptei pentru supraviețuire a unei familii care se zbate să își construiască o viață decentă într-un oraș tentacular, plin de...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Totul pentru familia mea AP
    Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV