Homepage  / Vedete româneşti

Adriana Trandafir, detalii despre relația cu fiul ei. Cum arată și cu ce se ocupă Ștefan

Adriana Trandafir, detalii despre relația cu fiul ei. Cum arată și cu ce se ocupă Ștefan
7

de Roxana Mirea,

Adriana Trandafir, profesoară de actorie la Te cunosc de undeva, este foarte mândră de cei doi copii ai ei: Ștefan, în vârstă de 32 de ani și Maria Speranța, în vârstă de 22 de ani. Actrița a povestit cum se înțelege cu fiul ei, în ciuda faptului că au fost despărțiți pe vremea când Ștefan avea doar 7 ani. Iată cu ce se ocupă fiul actriței Adriana Trandafir.

Cu ce se ocupă fiul actriței Adriana Trandafir.

Adriana Trandafir, în vârstă de aproape 67 de ani, este tare mândră de cei doi copii ai ei: Ștefan și Maria Speranța. Ștefan a crescut departe de Adriana Trandafir mare parte din copilărie, după ce actriţa a divorţat de tatăl acestuia când el avea doar 7 ani. Adriana Trandafir a povestit că, din cauza profesiei sale, instanţa a decis la acea vreme ca băiatul să rămână alături de tatăl lui. Actrița a suferit mult pentru că n-a putut să-și vadă copilul o perioadă lungă de timp, potrivit click.ro.

Nu actriţa Adriana Trandafir a pierdut copilul, ci mama Adriana Trandafir. Meseria nu avea nici o legătură. M-am gândit de multe ori dacă tot aşa ar fi stat lucrurile dacă eram vânzătoare”, a povestit Adriana Trandafir.

Într-un interviu pentru Click!, Adriana Trandafir a spus că fiul ei este profesor la Facultatea de Drept.

Ştefan are 32 de ani anul acesta, este profesor la Facultatea de Drept. Şi-a predat doctoratul la care a lucrat foarte conştiincios mai mult de 5 ani. Nu este însurat încă. De aia mă menţin tânără, ca să joc şi la nunta lui”, a declarat actrița.

cu-ce-se-ocupa-fiul-actritei-adriana-trandafir-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Adriana Trandafir s-a furișat la cursul fiului ei

În ceea ce o privește pe Maria Speranța, a terminat facultatea și s-a angajat într-o companie multinațională. „Este bine, a terminat la Haga Facultatea de Afaceri Internaţionale şi acum lucrează la o companie multinaţională. Se bucură de tinereţe şi de un regim „All inclusive” acasă”, a spus actrița.

Adriana Trandafir a spus că niciunul dintre copiii ei nu a dorit să devină actor, dar nici ea nu a insistat. Totuși, aceasta a descoperit că fiul ei este „un mare actor” atunci când, într-o zi, s-a furișat la unul dintre cursurile sale.

Nu au vrut şi nici nu am ţinut morţiş să facă şi ei actorie, să-mi calce pe urme. Pentru că fiecare om are drumul său. Şi atunci eu nu i-am obligat să facă ceva peste voinţa lor, atâta vreme cât făceau bine ceea ce făceau. Că dacă nu făceau, atunci exista o problemă. Şi m-am întrebat: oare Ştefan, băiatul meu, cum predă? Şi m-am furişat la un curs de-al lui, fără ca el să ştie, în aula Facultăţii de Drept… Şi când l-am văzut că apare cu papion şi le spune „Salve” studenţilor şi întâi le spune un bac, apoi o glumă, ca pe urmă să ajungă unde vrea el, am înţeles că este un mare şi un foarte bun actor. Nici Maria Speranţa nu a vrut niciodată să vină spre zona asta, deşi şi ea are structură şi suflet de artist, aşa cum are şi Ştefan. Amândoi sunt foarte creativi”, a povestit actrița.

Sursa foto: Facebook, Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton