Cu ocazia Zilei Copilului, Alecsandru Dunaev a împărtășit cu fanii imagini emoționante din copilărie, despre care spune că le vede pentru prima dată în 20 de ani. Actorul a transmis un mesaj plin de nostalgie, care a atins inimile urmăritorilor săi.
de Roxana Mirea,
Cu ocazia Zilei Copilului, Alecsandru Dunaev a împărtășit cu fanii imagini emoționante din copilărie, despre care spune că le vede pentru prima dată în 20 de ani. Actorul a transmis un mesaj plin de nostalgie, care a atins inimile urmăritorilor săi.
Cuprins
De 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, actorul Alecsandru Dunaev a emoționat fanii din mediul online cu o serie de fotografii rare din copilăria sa. Cunoscut pentru rolurile din serialele de succes „Adela” și „Lia – Soția soțului meu”, difuzate la Antena 1, actorul a ales să marcheze momentul într-un mod personal și nostalgic.
Alecsandru Dunaev a publicat pe Instagram imagini de la botezul său și de la alte evenimente din copilăria lui, pe care spune că le vede pentru prima dată după mai bine de două decenii. În descriere, actorul a împărtășit un mesaj sincer și profund, rememorând perioada inocentă a copilăriei și întrebându-se, cu emoție, ce ar gândi copilul de atunci despre omul care a devenit azi.
„Nod în gât!
Un mare nod în gât!
Sunt imagini pe care le văd pentru prima dată după mai bine de 20 de ani…
Unde e copilul ăla? Unde se ascunde? Mai știe cineva ce vise avea? Ce voia el de la viață? O fi mulțumit când vede unde a ajuns?
Doamne, e fix perioada aia în care totul era roz, când singura mea problemă era să ajung primul la grădiniță, să prind să mă joc cu țestoasa Ninja; Perioada aia în care Dacia albastră a tatei era cea mai frumoasă mașină din Univers!
Unde ești, copilărie, cu pădurea ta cu tot?
La mulți ani!”, a scris Alecsandru Dunaev.
Actorul în vârstă de 33 de ani s-a născut în Tulcea, dintr-o familie cu origini rusești. De altfel, a și fost olimpic la limba rusă și chiar a avut ocazia să ajungă în Rusia.
„Am avut bucuria s-o vizitez de două ori. O dată, la o olimpiadă internațională a diasporei ruse, în care am descoperit spiritul cazon al rușilor și grija pe care o poartă delegațiilor străine venite la ei, iar a doua oară, într-o vacanță primită ca premiu după un loc 2 la Olimpiada Națională.
În acea vacanță am descoperit cât de cosmopolită este Moscova, cât este ea de aglomerată, cum n-apuci într-un timp scurt să vizitezi mai nimic, în afara unor lungi cozi de oameni în fața obiectivelor. De asemenea, am descoperit Petersburgul, un oraș superb! Chiar de e situat la Marea Nordului, oamenii sunt extrem de calzi, de răbdători, plini de o energie atât de frumoasă, încât nu te mai lași dus de acolo.
M-a impresionat enorm acel oraș, chiar dacă l-am găsit în plină renovare, cu o mare parte din obiectivele arhitecturale acoperite cu pânză, în plin șantier, cu principalul bulevard (Nevskii Prospekt) în plină asfaltare. Asta se întâmpla acum 15, respectiv 13 ani. Nu cred că mai țin minte mare lucru, trebuie neapărat să-mi refac amintirile de acolo”, ne-a dezvăluit Alecsandru Dunaev într-un interviu cu ceva timp în urmă.
Sursa foto-video: Instagram
Citește și: