Duminică, la România, te iubesc! corespondentul Ştirilor ProTv Alex Dima scoate telespectatorii ProTv la un pahar de vin românesc şi îi poartă prin unele dintre cele mai renumite podgorii româneşti: Dealu Mare, Pietroasele, Murfatlar, Jidvei, Olimp şi Drăgăşani.
„A crescut foarte mult calitatea vinului. Şi românul a ridicat ştacheta şi cere vin de calitate, redescoperă vinul bun. Au apărut şi investitorii români sau străini care au cumpărat dealuri întregi şi au plantat vie, zeci de mii de hectare în ultimii ani”, mărturiseşte Alex Dima.
Asta a condus în scurt timp nu doar la apariţia unor locuri în care se bea şi se promovează vinul de calitate, ci şi la apariţia somelierilor, oameni care sunt pasionaţi de vin şi îi învaţă şi pe altii cum se bea el şi cum se asociază cu mâncarea.
„Am testat vin de la producţia din 2012 până la cea din 1966, multe dintre ele premiate cu medalii de aur la concursuri internaţionale. Trăgând linie, viitorul sună bine în lumea vinului, iar anul acesta, aşa cum spun specialiştii, va fi un an de referinţă în istorie. Am făcut vin puţin, dar de calitate. Este locul în care seceta a ajutat”, mai spune corespondentul Ştirilor ProTv.