Homepage  / Vedete româneşti

Alex Velea, primele declarații după crima din Padina. El și Antonia au fost duși la audieri

Alex Velea, primele declarații după crima din Padina. El și Antonia au fost duși la audieri
8

de Roxana Mirea,

Alex Velea a făcut primele declarații după ce el și Antonia au fost duși la audieri în legătură cu tragedia de la petrecerea din Padina. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a murit după ce a fost înjunghiat de 10 ori cu un cuțit. La petrecerea respectivă au fost și mai multe vedete, printre care Alex Velea și Antonia.  

Alex Velea și Antonia, duși la audieri după crima din Padina 

La o petrecere care a avut loc la Hotelul Belmont din zona Padina a avut loc o crimă sângeroasă, în noaptea de 10 spre 11 februarie 2024. Anghel Sorin, în vârstă de 41 de ani, a fost înjunghiat de 10 ori cu un cuțit de către trei indivizi, cu vârste între 19 și 32 de ani. Aceștia erau cunoscuți pentru că făceau parte din Clanul Fabian, potrivit protv.ro.

„În cursul nopții de 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, la un hotel din comuna Moroeni, zona montană Padina, un bărbat a fost înjunghiat. 

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din nefericire, au identificat decedată victima, respectiv un bărbat de 41 de ani, din Târgoviște. 

Cadavrul a fost preluat de Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. 

Persoanele bănuite de comiterea faptei, și anume trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, se află în custodia poliției, urmând ca în cadrul anchetei să se stabilească participația la comiterea faptei și să fie dispuse măsurile prevăzute de lege. 

Din primele verificări, evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan. 

Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, fiind în curs de desfășurare”, a transmis Poliția. 

Alex Velea, primele declarații după crima din Padina 

Antonia și Alex Velea au fost prezenți la petrecere, și au fost duși la audieri după tragedie, fiind clasați ca martori. George Hora, apropiatul Antoniei și a lui Velea, a declarat că artista a mers plângând la audieri. 

Eu am vorbit cu Velea, a zis că e nasol ce s-a întâmplat și că se bucură că a plecat cu jumătate de oră înainte să se întâmple.. L-am întrebat cum e el, cum e Antonia. Mi-a zis că Antonia a plâns, a văzut niște momente mai urâte, pe balcon…”, a spus George Hora pentru Știrile PRO TV. 

După crima din Padina, Alex Velea a transmis un mesaj și a dezvăluit că el nu a fost de față atunci când s-a petrecut tragedia. Acesta era deja în camera de hotel.   

„Salutare tuturor! Încerc să-mi revin din starea de șoc în urma tragediei petrecute aseară la un eveniment la care am participat și eu alături de Antonia. Referitor la informațiile apărute în presă doresc să vă informez că nu am avut nicio legătura cu nefericitul incident. 

Eu doar am socializat cu toată lumea, așa cum o fac de obicei prin prisma meseriei. În momentul în care s-a petrecut tragedia eu eram în camera mea de hotel, dar am aflat ulterior și am fost șocat. 

Urăsc violența și altercațiile de orice gen. Nu-mi vine să cred că o seară în care toată lumea se simțea bine s-a terminat așa”, a declarat Alex Velea, în mediul online. 

Antonia și Alex Velea, invitați la Săriți de pe fix  (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton