Homepage  / Vedete / Vedete străine

Ana de Armas, ravisantă într-o rochie cu o crăpătură până la coapsă. Actrița a întors toate privirile în New York

Ana de Armas, ravisantă într-o rochie cu o crăpătură până la coapsă. Actrița a întors toate privirile în New York
12

de Andra Stana,

Ana de Armas a atras toate privirile zilele trecute în Manhattan, aceasta purtând o ținută îndrăzneață. Apariția actriței vine la câteva ore după ce s-a aflat că va fi una dintre prezentatoarele de la Premiile Globurile de Aur din acest an.

Cubaneza în vârstă de 34 de ani a fost surprinsă de paparazzi în timp ce pleca din hotelul Midtown Manhattan. Actrița din „Blonde”/„Blonda” și-a etalat silueta de invidiat într-o ținută neagră, o creație Louis Vuitton.

Aceasta a ales o rochie care i-a scos în evidență picioarele tonifiate, ținuta având o crăpătură adâncă până la coapsă. Ana de Armas și-a pus deasupra un trenci negru lung, numai bun să-i țină de cald, iar în picioare, vedeta a purtat o pereche de sandale argintii. 

Ana De Armas a fost invitată în platoul emisiunii Tonight Show Starring Jimmy Fallon.

În aceeași zi, Asociația Presei Străine de la Hollywood a anunțat că De Armas (născut Caso) va fi gazda celei de-a 80-a ediții a Globurilor de Aur, care va fi difuzată marțea viitoare pe NBC, scrie dailymail.co.uk.

Ana de Armas – care a învățat limba engleză abia în 2015, la un an după ce s-a mutat în Los Angeles – este, de asemenea, nominalizată pentru Cea mai bună actriță pentru rolul ei ca Norma Jeane Mortenson/Marilyn Monroe din filmul biografic al lui Andrew Dominik, „Blonde”, în ciuda accentului său și a recenziilor sale slabe.

De Armas o interpretează pe Monroe în lungmetrajul lui Andrew Dominik, o portretizare a celebrei vedete, care a primit rating „interzis minorilor sub 17 ani”. De Armas apare topless și, la un moment dat, complet nud, în mai multe secvențe.

„Blonde” (2022) Ana de ArmasIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Ana de Armas, bântuită de Marilyn Monroe la filmările pentru „Blonde”

Ana de Armas crede că Marilyn Monroe a bântuit distribuția din noul film biografic „Blonde”. Actrița este cea care o interpretează pe Marilyn Monroe în pelicula biografică.

Cred că era fericită. De asemenea, uneori arunca lucruri de pe perete și se supăra dacă nu-i plăcea ceva”, a declarat Ana de Armas reporterilor la Festivalul de Film de la Veneția, potrivit Reuters. „Poate că sună foarte mistic, dar este adevărat. Cu toții am simțit asta:”

Actrița, în vârstă de 34 de ani, a adăugat că ea crede că Moroe a fost mereu prezentă.

„Chiar cred că s-a aflat foarte aproape de noi. A fost cu noi”, a spus Ana de Armas.

Filmul „Blonda” a fost plin de misticism încă de la început. Filmările au început pe 4 august, la împlinirea a 60 de ani de la moartea lui Marilyn Monroe, în 1962. Aceasta a murit din cauza unei supradoze, la vârsta de 36 de ani.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Ace Ventura: Detectivu' lu' peşte AP
  • 11:45 Batem palma?
    Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
  • 12:45 Jumanji AP
    Tulburător, fantastic şi halucinant, acest film este povestea lui Alan Parrish (Robin Williams) un adult cu suflet şi comportament de copil care a rămas timp de...
  • 15:00 Gaşca nebună AP
    Doug Madsen (Tim Allen), Woody Stevens (John Travolta), Bobby Davis (Martin Lawrence) şi Dudley Frank (William H. Macy) sunt patru prieteni, trecuţi de prima tinereţe...
  • 17:00 Mereu la prima întâlnire AP
    Henry Roth (Adam Sandler) lucreaza la un delfinariu din Hawai. In timpul liber cucereste turistele venite in vacanta, care sunt in cautare de aventuri. Visul lui...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Equalizer 2: Războiul dreptăţii 12
  • 22:15 Dreptate la înălţime 12
    Nick Cassidy (Sam Worthington) ajunge în închisoare pentru o infracţiune pe care nu a comis-o. El este acuzat că a furat un diamant valoros. Singura lui şansă să...
  • 00:15 Motivat să ucidă 15
    La zece ani după ce soţia şi fiica sa au fost ucise cu bestialitate, un bărbat îşi caută singur dreptatea. Răzbunarea lui se îndreaptă asupra procurorului care s-a...
  • 02:15 Mereu la prima întâlnire AP
    Henry Roth (Adam Sandler) lucreaza la un delfinariu din Hawai. In timpul liber cucereste turistele venite in vacanta, care sunt in cautare de aventuri. Visul lui...
  • 04:00 Ace Ventura: Detectivu' lu' peşte AP
  • 05:15 Batem palma?
    Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 09:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 14:00 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 15:00 Nu te supăra, frate!
    Antena 1 le aduce telespectatorilor jocul-vedetă al românilor, "Nu te supăra, frate!", un nou format tv inspirat din jocul de societate cu acelaşi nume. Emisiunea...
  • 17:00 Călătoria 2: Insula Misterioasă AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 America Express - Drumul aurului AP
  • 23:30 Supravieţuitoarea 12
  • 01:30 Dragoste de tata
    Nejat (Furkan Palali) este un om de afaceri de succes, director al unei companii care creează ochelari. După ce soţia îl părăseşte, Nejat îşi creşte singur fiica...
  • 04:00 Bunicul dezlănţuit 15
    Jason Kelly se află la doar o săptămână distanţă de nunta cu fiica răsfăţată a şefului său, deci cu un pas mai aproape de visul lui de a deveni partener la firma...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:30 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 09:30 Apel la consilier AP
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 10:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 18:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 19:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 20:00 Tu Urmezi! AP
    Dan Negru vine în faţa milioanelor de telespectatori cu un game show revoluţionar, ce îmbină concursul de cultură generală şi entertainmentul. Concurenţii stau la...
  • 22:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 00:45 Nume de cod: Şoimul AP
    John "Falcon" Chapman este un fost soldat din marină pe care îl macină un secret teribil. John află că în Brazilia, sora sa Cindy a fost bătută și lăsată să moară....
  • 02:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 03:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV