Fiul vedetei Pro TV, Andreea Esca, Aris Eram, face parte din echipa Faimoșilor în cel mai nou sezon al emisiunii „Survivor”, difuzată în 2026 pe Antena 1.
de Cristina Țapu,
Fiul vedetei Pro TV, Andreea Esca, Aris Eram, face parte din echipa Faimoșilor în cel mai nou sezon al emisiunii „Survivor”, difuzată în 2026 pe Antena 1.
Pentru Paginademedia.ro, Andreea Esca, una dintre cele mai cunoscute prezențe media din România, a oferit o reacție sinceră despre implicarea fiului ei în competiție:
„Eu am o părere despre fiul meu, punct. E fiul meu şi atât pentru mine, ceea ce e foarte mult. Şi despre el şi despre Alexia, cred că sunt doi copii de care nu pot să fiu decât foarte mândră. Cred că am reuşit să le aşezăm cumva principiile pe care mi-am dorit să le insuflăm şi acum sunt nişte adulţi care merg în viaţă cu ce am plantat noi ca părinţi în copilărie şi în adolescenţa lor.”
Aris Eram, cunoscut ca prezentator al emisiunii „Neatza” de weekend, are deja experiență în competiții de tip reality-show. Înainte de a se alătura echipei Faimoșilor la „Survivor”, el a participat la „Asia Express”.
Între Alexia Eram și Aris Eram nu există doar o diferență de vârstă de trei ani, ci și de personalitate și temperament. Alexia este extrovertă, sociabilă și adoră să fie înconjurată de oameni, în timp ce Aris este mai rezervat și nu se împrietenește ușor cu cei din jur.
Aceste diferențe au fost vizibile încă din grădiniță, după cum povestește Andreea Esca. Alexia ar fi stat la grădiniță zile întregi, fără pauză și se întrista atunci când mama sa venea să o ia acasă, în timp ce Aris plângea și se simțea abandonat atunci când era lăsat cu restul copiilor și educatoarea.
Andreea Esca a vorbit și despre adolescența copiilor. Alexia Eram a fost mai rebelă, în timp ce Aris și-a păstrat caracterul timid pe care l-a avut încă de când era micuț.
„A fost o perioadă de adolescență când a fost un pic mai zguduită doar la Alexia.Îi plecaseră hormonii. Acum, dacă mă uit la ce se întâmplă în jur, nici nu știu ce să mai zic. Mi-e și rușine. Dar până la urmă era diferită față de cum era ea până atunci, până la urmă o compar cu ea, nu cu restul lumii. Băieții se maturizează mai târziu, iar Aris mi se pare că acum e mai nu știu cum. Când era mai mic, era mai liniștit.”, a povestit prezentatoarea Știrilor PRO TV.
Sursă foto: Instagram
Citește și: