Ce mesaj a scris Andreea Ibacka în online despre ziua fiicei ei, Namiko
Pe 2 decembrie 2025, Namiko, fiica Andreei și a lui Cabral Ibacka, a împlinit șapte ani. Cuplul mai are încă un copil. Un băiețel pe nume Tiago.
„Prima mea născută. Primul mare antrenament de iubire, de ambiție, de grijă și de curaj”, a scris Andreea Ibacka pe rețelele sociale.
În mesajul său, actrița a vorbit despre personalitatea puternică și luminoasă a lui Namiko: ambițioasă, iubitoare, loială și corectă. Andreea Ibacka și-a exprimat recunoștința pentru fiecare moment petrecut alături de fiica ei și i-a transmis acesteia urări.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
„Ea este primul meu „tot”. Prima mea născută. Primul mare antrenament de iubire, de ambiție, de grijă și de curaj.
Și astăzi face șapte ani. ȘAPTE! Cei „șapte ani de acasă”. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care își pune brațele în jurul meu, mă privește cu ochii ei mari și serioși și îmi spune ceva ce doar ea știe să spună atât de simplu și profund.
Ambițioasă de te lasă fără replică, iubitoare de-ți topește sufletul, loială până în ADN, corectă chiar și când tu ai mai negocia puțin, bună până la cer și înapoi.
Un suflet care face lumea mai frumoasă doar pentru că există în ea. Șapte ani de @namikoibacka.
Fericirea mea are nume, ochi scânteietori și un râs care răsună ca un colier de clopoței.
La mulți ani, minunea mea! Să-ți fie viața luminoasă, dreaptă, plină de iubire și oameni buni.
Să-ți păstrezi inima mare, mintea deschisă și curajul de a rămâne așa cum ești — inconfundabilă. Te iubesc!”, a transmis vedeta pe rețelele sociale.
Namiko, fiica lui Cabral și a Andreei Ibacka, a câștigat o medalie la gimnastică
Namiko a câștigat o medalie la gimnastică după mai puțin de un an de antrenament. Micuța s-a apucat de gimnastică în luna martie, iar la cel de-al doilea concurs la care a participat a reușit să obțină locul doi — o performanță impresionantă pentru vârsta ei.
Andreea Ibacka a stabilit meniul de sărbătorile de iarnă
Actrișa Andreea Ibacka s-a gândit deja la meniul de sărbptori. Pe lista meniului se regăsesc rețete clasice care duc cu gândul la copilărie: salata boeuf, sarmale cu afumătură, piftie și friptură de porc, toate pregătite alături de mama sa. În același timp, Andreea dorește să aducă și note noi în bucătărie, propunând pentru aperitiv o combinație fresh de rucola, creveți, mozzarella și coacăze.
„Nu felurile de mâncare ne țin împreună, ci dragostea cu care le pregătim, poveștile pe care le spunem, râsul copiilor, clinchetul paharelor”, spunea actrița recent în online.
Andreea și Cabral Ibacka formează un cuplu din 2011. De-a lungul anilor, cei doi au devenit unul dintre cele mai simpatizate și apreciate cupluri din showbiz.
Cabral este și tatăl unei fete dintr-o relație anterioară cu Luana Ibacka. Inoke trăiește în Olanda, unde urmează studiile universitare, și păstrează o legătură strânsă atât cu tatăl ei, cât și cu Andreea.
Foto: Instagram
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.