Homepage  / Știri

Andy Whitfield (Spartacus) a scăpat de cancer

Andy Whitfield (Spartacus) a scăpat de cancer

de Redactia Tvmania

Protagonistul serialului „Spartacus: Nisip însângerat” (difuzat în România de HBO), Andy Whitfield (36 de ani), a terminat tratamentul împotriva cancerului şi este complet vindecat, scrie dailyexpress.co.uk.

Actorul – care a fost diagnosticat cu limfom non-Hodgkin în luna martie – abia aşteaptă să se întoarcă la lucru, urmând să înceapă filmările pentru sezonul doi al serialului în luna octombrie, în Noua Zeelandă.

Whitfield a început deja antrenamentele la sală, pentru a reintra în formă şi a explicat că nu se aştepta deloc să se îmbolnăvească: „Abia aştept să încep filmările… După şocul iniţial – eram sănătos şi nici nu mă gândeam că mi se poate întâmpla aşa ceva – a fost frustrant că prima serie s-a terminat atât de intens şi am fi putut să intrăm direct în sezonul doi. Am avut timp să mă vindec, să-mi pun ordine în viaţă şi să petrec timp cu familia mea”, a explicat Whitfield.

Actorul a fost inginer în tinereţe (era consultant de faţade), a jucat în câteva seriale australiene (ca „Fiicele lui McLeod”), este căsătorit şi are doi copii (de doi şi patru ani).

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton