„A început o perioadă în care numărul de opțiuni pentru candidați crește, însă trebuie menționat că aceste opțiuni se adresează în special candidaților din segmentul entry level, care au maximum doi ani de experiență. Chiar dacă vorbim despre o creștere contextuală a activității, creată de cele două momente – Black Friday și sărbătorile de iarnă – doar 10% dintre pozițiile postate sunt part-time și mai puțin de 5% sezoniere”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Domeniile în care s-a văzut cea mai mare evoluție a angajărilor au fost call – center / BPO, cu un plus de 80% față de luna septembrie, industria alimentră (+17%) și servicii (+5%). În cifre absolute, este vorba despre 6.400 de locuri de muncă postate de angajatorii din call – center / BPO, 3.300 de job-uri în industria alimentară și 3.400 în servicii. Alte domenii care au nevoie sporită de personal în această perioadă sunt retailul, turismul și transport / logistică (domeniu care include și business-urile de curierat). Dintre toate, retailul rămâne cel mai mare angajator, care, fără să fi marcat o creștere față de luna trecută, a scos în piață aproape 6.500 de poziții.
„Angajatorii au acum nevoie de mai mulți operatori în call-centere, de mai mulți lucrători comerciali, în depozite, personal pentru restaurante și unități de cazare, dar și șoferi sau livratori. Sunt job-uri care atrag nu doar tineri, ci și candidați care au peste 40 de ani, care se află în acest moment în căutarea unui loc de muncă și care se pot angaja acum mai rapid decât în alte perioade ale anului”, mai spune Roxana Drăghici.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 2.800 de joburi pentru operatori call – center, 2.000 pentru curieri și livratori, 2.600 de locuri de muncă pentru lucrători comerciali și 2.400 pentru lucrători în depozit. Acestea sunt suplimentate de alte poziții disponibile pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă destinate candidaților care nu au studii superioare: 2.000 pentru operatori call – center, 2.400 pentru lucrători în depozit, 900 pentru curieri și livratori și 500 pentru lucrători comerciali.
Numărul de aplicări atrase de ofertele disponibile în aceste domenii este de 900.000 în ultima lună. 355.000 de aplicări au mers către locurile de muncă din retail, 130.000 către cele din servicii, 121.000 pentru call – center / BPO și 96.000 către turism. Angajatorii din transport și curierat au atras 90.000 de aplicări, iar cei din industria alimentară 93.000. Cea mai mare parte a aplicărilor pentru aceste domenii aparține candidaților entry-level, cu maximum doi ani de experiență.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul oferit unui curier este, în medie, de 4.000 de lei pe lună. Un candidat care aplică pentru un job de lucrător comercial trebuie să se aștepte la un salariu mediu de 3.800 de lei, în timp ce un lucrător în depozit poate încasa aproximativ 3.500 de lei pe lună. În industria alimentară salariul mediu net este de 4.300 lei pe lună, iar în turism de 4.100 de lei. Acestea sunt medii nete, la nivel național, și includ, prin urmare și salariile oferite de angajatorii din orașele mai mici ale țării. Pentru orașele mari, precum București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași, și în special pentru acei angajați care lucrează și în ture de weekend, salariile pot ajunge să fie și cu 40% – 50% mai mari.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 24.000 de joburi. Alte 8.000 de locuri de muncă sunt deschise pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.