Legendara actriță britanică Angela Lansbury (96 de ani) va primi duminică, pe 12 iunie, un premiu Tony special, care va recompensa realizările sale de o viață în domeniul teatral, a anunțat recent Comitetul de administrare a prestigioaselor premii, scrie deadline.com.
„Contribuția Angelei Lansbury la spectacolele de teatru este dintre acelea care nu pot fi ignorate”, a spus Charlotte St. Martin, o autoritate în domeniul teatral. „De la rolul ei revoluționar din «Mame» la spectacole emblematice precum «Deuce» și «Sweeney Todd» și la recenta contribuție la revitalizarea piesei „A Little Night Music”, doamna Lansbury ne-a oferit, în întreaga sa viață, spectacole de neuitat și este o mare onoare să le recompensăm, anul acesta, cu premiul Tony pentru întreaga sa carieră”, a adăugat aceasta.
Adorată în lumea teatrului
Angela Lansbury a debutat pe Broadway în 1957, cu „Hotel Paradiso”, apoi cu „A Taste of Honey” (1960), cu „Anyone Can Whistle” (1964) și cu faimosul music-hall „Mame” (1966), care i-a adus primul premiu Tony. Ea a mai câștigat prestigiosul trofeu pentru „Dear World” (1969), „Gypsy” (1974) și „Sweeney Todd” (1979).
Angela Lansbury in piesa de teatru „Blithe Spirit” / Londra / Credit line: Profimedia
După o pauză de 24 de ani, actrița a revenit pe Broadway, în spectacolul „Deuce” (2007), urmat de „Blithe Spirit” (2009), care i-a adus un al cincilea Tony, record înregistrat doar de Julie Harris. Au urmat piesele „A Little Night Music” (2009) și „The Best Man” (2012), de Gore Vidal. În 2013, la 88 de ani, ea a întreprins un turneu în Australia, cu piesa „Driving Miss Daisy”. În 2014 și-a reluat rolul din „Blithe Spirit”, la Londra, câștigând premiul Olivier pentru interpretarea personajului Madame Arcati.
Vedetă de film
Angela Lansbury a apărut, de asemenea, în peste șaptezeci de filme. A debutat la șaptesprezece ani, în celebrul „Lumina de gaz” (1944), al lui George Cukor, cu Charles Boyer și Ingrid Bergman. Filmul i-a adus prima nominalizare la Oscar.
Angela Lansbury, „Bedknobs and Broomsticks”, 1971 Walt Disney Productions
În anul următor a jucat în „The Picture of Dorian Gray”, care i-a adus a doua nominalizare la Oscar, apoi în „The Harvey Girls, „O poveste adevărată” / „State of the Union” (1948), „Samson and Delilah” (1949), „The Court Jester” (1955), „Lunga vară fierbinte” / „The Long, Hot Summer” (1958), iar „Candidatul manciurian” / „The Manchurian Candidate” (1962) i-a adus a treia nominalizare la Oscar.
A devenit celebră în toată lumea cu rolul scriitoarei Salome Otterbourne din „Moarte pe Nil” / „Death on the Nile”, în versiunea din 1978, care s-a bucurat de o distribuție ilustră și care i-a adus o nominalizare la BAFTA pentru cel mai bun rol secundar.
Unul dintre momentele speciale ale carierei sale a fost acela în care a întruchipat vocea doamnei Potts, transformată în ceainic în urma unei vrăji, în celebra animație Disney „Frumoasa și Bestia” (1991). Angela Lansbury a cântat piesa „The Beauty and the Beast”, care a câștigat premiul Oscar și Globul de Aur pentru cel mai bun cântec original, precum și premiul Grammy pentru cel mai bun cântec scris pentru film, televiziune sau alte medii vizuale.
În 2005 a jucat cu Emma Thompson și Colin Firth în filmul Disney „Dădaca McPhee” / „Nanny McPhee”, iar în 2018 a apărut în rolul femeii cu baloanele din „Mary Poppins revine” / „Mary Poppins Returns”, cu Emily Blunt și Ben Wishaw. În 2018 și-a împrumutat iar vocea unui personaj animat, în „Grinch” / „The Grinch” (2018), cu Benedict Cumberbatch.
Nelipsită de pe micul ecran
Pe micul ecran a jucat rolul scriitoarei de romane polițiste Jessica Fletcher din serialul „Verdict: Crimă”/ „Murder, She Wrote”, difuzat între 1984 și 1996. Acesta a devenit cea mai longevivă dramă polițistă din istoria televiziunii și i-a adus actriței o popularitate imensă și neașteptată.
Serialul i-a adus douăsprezece din cele optsprezece nominalizări la premiul Emmy pe care le-a primit în total. Actrița a primit, de asemenea, un premiu BAFTA în 1991, pentru contribuția sa remarcabilă la filmul britanic.
Cea de-a 75-a ediție a premiilor Tony va avea loc duminică, 12 iunie, la ora 20.00, va fi găzduită de Ariana DeBose (recompensată cu un Oscar anul acesta pentru rolul secundar din „Poveste din cartierul de vest”, de Steven Spielberg”) și va fi difuzată în direct de CBS și Paramount+.
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
07:00
Ştirile PRO TV
La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
10:00
Cu duzina e mai ieftin 2: Războiul taţilor
AP
Tom şi Kate pleacă cu cei 12 copii în vacanţă într-o staţiune pe malul lacului Winnetka, Wisconsin. Planurile le sunt date peste cap când se reîntâlnesc cu Jim şi...
12:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
13:00
Bărbaţi în negru II
AP
Agentul Kay (Tommy Lee Jones) şi agentul Jay (Will Smith), cei care formează superechipa de poliţişti intergalactici care lucrează pentru agenţia de securitate "Bărbaţii...
14:45
Spionul din vecini
AP
Bob Ho, un spion chinez, colaborează cu CIA pentru a captura un bărbat, Poldark. Bob lucrează sub acoperire, bineînţeles, iar în ultima vreme s-a tot întâlnit cu...
16:45
Eu şi prinţul 2
AP
19:00
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
20:00
Un poliţist şi trei sferturi
12
22:00
Agentul 007 contra GoldenEye
12
James Bond (Pierce Brosnan) ajunge în Rusia în căutarea unor coduri furate de la proiectul GoldenEye, un dispozitiv spaţial periculos, care poate trage cu şocuri...
00:45
Cei patru fantastici: Ascensiunea lui Silver Surfer
AP
Temutul Galactus il trimite pe aventurierul intergalactic Silver Surfer (Doug Jones) pe Pamant cu sarcina de a-l distruge. Echipa formata din cei patru fantastici:...
02:30
Bărbaţi în negru II
AP
Agentul Kay (Tommy Lee Jones) şi agentul Jay (Will Smith), cei care formează superechipa de poliţişti intergalactici care lucrează pentru agenţia de securitate "Bărbaţii...
04:00
Cu duzina e mai ieftin 2 - Războiul taţilor
AP
Tom şi Kate pleacă cu cei 12 copii în vacanţă într-o staţiune pe malul lacului Winnetka, Wisconsin. Planurile le sunt date peste cap când se reîntâlnesc cu Jim şi...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
09:00
Alpha Kids
Telespectatorii Antena 1 vor avea ocazia să cunoască mai bine copiii din generația Alpha, cea considerată ca fiind cea mai intuitivă, educată și dinamică de până...
09:30
Muntele dintre noi
AP
12:00
MediCOOL
Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
13:00
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
13:30
Mireasa
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
15:30
România are Roast
Micutzu (Cosmin Nedelcu) va prezenta noua emisiune a Antenei 1 în care două echipe, formate din cei mai cunoscuți stand-upperi români ai momentului, se vor confrunta...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:00
Te cunosc de undeva!
"Te cunosc de undeva!", cel mai spectaculos show de transforming, pune în scenă spectacole pe care nu trebuie să le ratezi! Zeci de artişti au urcat pe scena transformărilor...
00:00
Temptation Island - Insula iubirii
12
Cinci cupluri, 12 tentaţii, 15 zile şi o insulă plină de capcane, acestea sunt elementele cheie ale reality show-ului prezentat de Radu Vâlcan, "Temptation Island...
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
07:30
Apel la consilier
AP
Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
08:00
Mireasa din Istanbul
AP
Povestea fascinantă de dintre Sureyya (Asli Enver) şi Faruk (Ozcan Deniz) continuă cu întâmplări dramatice, menite să stârnească interesul privitorului. În ultimul...
10:00
Asta-i România!
AP
Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
11:30
Sport, dietă şi o vedetă
AP
Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
12:00
Ştirile Kanal D
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
ROventura
AP
ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
16:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
18:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
19:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
20:00
Se strigă darul
AP
22:00
Ochii din umbră
12
00:00
Nume de cod: Şoimul
AP
John "Falcon" Chapman este un fost soldat din marină pe care îl macină un secret teribil. John află că în Brazilia, sora sa Cindy a fost bătută și lăsată să moară....
02:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
02:45
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
05:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...