Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

A ascuns calvarul un deceniu! Anne Hathaway și-a pierdut aproape complet vederea la un ochi: „M-am liniștit mult de atunci”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Doamnelor și domnilor, o poveste tulburătoare vine direct de la Hollywood și ne demonstrează, încă o dată, că celebritatea și conturile din bancă nu oferă imunitate în fața problemelor de sănătate. Anne Hathaway, celebra actriță din „Diavolul se îmbracă de la Prada”, a lăsat pe toată lumea mască după ce a dezvăluit că a suferit în tăcere timp de un deceniu din cauza unei afecțiuni grave care i-a pus în pericol cariera și viața normală.

La vârsta la care strălucea pe covorul roșu și filma pentru producții de succes, puțini știau că vedeta se confrunta cu o dramă cumplită în spatele camerelor de fotografiat.

Diagnosticul șocant care i-a schimbat viața la doar 30 de ani

Anne Hathaway, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite actrițe de la Hollywood, a făcut o serie de mărturisiri șocante despre starea sa de sănătate în cadrul unui interviu sincer pentru The New York Times. Vedeta a dezvăluit că, timp de 10 ani, a trăit un adevărat calvar ascuns, după ce a fost diagnosticată cu cataractă cu debut precoce.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Totul a început în jurul vârstei de 30 de ani. În loc să ceară ajutor specializat de urgență, actrița a ignorat inițial problema, crezând că este vorba doar despre o oboseală trecătoare sau o problemă minoră de vedere. Din păcate, timpul nu a fost aliatul ei, iar afecțiunea s-a agravat dramatic de la o zi la alta.

„Am fost aproape oarbă la ochiul stâng timp de zece ani”, a mărturisit Anne Hathaway, spre uimirea fanilor care o urmăreau în filme de top fără să bănuiască nicio secundă prin ce trecea.

A mers la filmări aproape oarbă: „Îmi solicita sistemul nervos”

Cunoscută pentru rolurile memorabile din „The Princess Diaries”, „The Devil Wears Prada” sau „Interstellar”, Anne Hathaway a continuat să meargă pe platourile de filmare și să își ducă viața în mod normal, în ciuda faptului că până la vârsta de 40 de ani vederea la ochiul stâng îi dispăruse aproape complet.

Pentru că situația devenise critică, vedeta nu a mai avut de ales și a fost nevoită să se supună unei intervenții chirurgicale.

„Aveam o cataractă apărută timpuriu. Îmi afectase atât de mult vederea încât eram practic oarbă la ochiul stâng. În cele din urmă, am ajuns să mă operez”, a povestit aceasta.

Abia după ce operația a fost un succes, iar medicii i-au salvat ochiul, marea actriță a realizat trauma prin care trecuse corpul ei din cauza refuzului de a accepta boala la timp. Pe lângă lipsa vederii, afecțiunea îi măcina încet și sigur întreaga stare de bine.

„M-am liniștit mult de atunci. Nu realizasem cât de mult îmi solicita sistemul nervos”, a adăugat emoționată vedeta. Din fericire, acum Anne Hathaway și-a recăpătat complet liniștea și promite să rămână la fel de activă în cinematografia mondială.

Sursă foto:

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te