Asia Express, 26 octombrie 2025 – Cătălin Botezatu s-a alăturat temporar competiției
Fetele au primit vestea cu entuziasm, fără nicio urmă de descurajare. Din contră, s-au bucurat să-l vadă și l-au primit cu brațele deschise. Designerul a apărut pregătit de aventură, cu trei trollere, dar a realizat rapid că va fi dificil să participe la probe sau să facă autostopul cu atâtea bagaje.
În ediția din 26 octombrie 2025, Botezatu a devenit parte din echipa Karmen – Olga, cele două fiind salvate în ultima clipă de la eliminare, după ce „medalia a fost verde, nu roșie”, așa cum a explicat Irina Fodor. Astfel, în loc să părăsească competiția, au primit ca handicap un al treilea membru în echipă – pe celebrul designer.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
„Uitați-vă în zare! Karmen și Olga, îmi pare rău, dar asta e situația. Cătălin Botezatu se alătură echipei voastre”, a spus Irina Fodor.
Karmen a primit vestea cu umor: „Am zis că are mai multe haine decât mine! Dacă sunt de designer e ok.”
La rândul său, Botezatu a răspuns cu modestie și entuziasm: „Sper să nu vă încurc foarte tare, îmi pare bine că sunt aici cu voi! Am acceptat cu drag invitația în Vietnam.”
Conform regulilor emisiunii, Irina Fodor i-a cerut designerului telefonul și cardurile, pentru a fi în aceleași condiții cu ceilalți concurenți. „Le-am predat deja, am venit pregătit. Sunt un tip luptător, sper că cine e alături de mine va câștiga!”, a declarat acesta.
Emil Rengle și Alejandro au câștigat Jokerul
La finalul etapei, Irina Fodor i-a așteptat pe concurenți la panoul Joker. Anda Adam și Joseph au ajuns primii, însă nu au trecut pe la steagul României, ceea ce i-a făcut să piardă premiile surpriză. Emil și Alejandro au ajuns pe locul al doilea, iar Gabi și Daniel pe al treilea, fiind astfel calificați la proba Joker.
„Veți fi legați de picioare și mâini. Veți avea de făcut o piramidă, să căutați fructe și să desfaceți steagul vostru”, le-a explicat Irina Fodor. Echipa Emil Rengle – Alejandro a început în forță și, deși au avut dificultăți la construcția turnului, au reușit să se redreseze și să câștige amuleta de 1000 de euro.
„Trebuie să ne grăbim că se înnoptează și trebuie să căutați cazare. Acest joc a fost câștigat de Emil și Alejandro!”, a anunțat Irina Fodor.
Emil, recunoscător, i-a rugat pe Gabi să tragă Jokerul în locul său, considerându-l „mai norocos”. De asemenea, Rengle a vrut să le ofere Jokerul lui Gabi și Dan, cu condiția să nu-l voteze pentru „cursa ultimei șanse”.
Sursă foto: Antena 1
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.