Florin Calinescu se intoarce la Pro TV cu serialul "Anticamera", scris si regizat de el si in care joaca rolul unui presedinte mai mult sau mai putin atipic.
Florin Calinescu se intoarce la Pro TV cu serialul "Anticamera", scris si regizat de el si in care joaca rolul unui presedinte mai mult sau mai putin atipic.
A trecut ceva vreme de cand nu l-am mai vazut pe Florin Calinescu la televizor in postura de maestru de ceremonii al unei productii importante. Nu este cazul sa insistam asupra motivelor acestei absente prelungite, insa revenirea lui nu poate decat sa ne bucure, mai ales ca „Anticamera”, serialul la care lucreaza de mai bine de jumatate de an, se anunta drept unul dintre cele mai importante evenimente TV din aceasta primavara.
Pe scurt, serialul spune povestea unui presedinte fictiv al Romaniei, pe nume Boerescu, un personaj cu o minte sclipitoare si o personalitate foarte puternica, dar care ascunde insa si un cinism si o capacitate de manipulare pe masura. Oamenii din jurul lui ii sunt extrem de devotati, chiar daca unii dintre ei incearca sa-si depaseasca statutul de pioni in jocurile presedintelui. Consilierul lui de incredere, Alex Popa (interpretat de Dragos Stamate), este un astfel de profesionist cinic, care incearca sa impace devotamentul fata de Boerescu cu implinirea ambitiilor personale. La cealalta extrema se afla aghiotantul Haralambie (jucat de Haralambie Gramosteanu), a carui menire pe lume pare sa fie satisfacerea urgenta a oricarei dorinte a sefului cel mare.
Fictiune si realitate
Reactia fireasca a telespectatorilor va fi aceea de a se intreba cat de mult este inspirat noul serial de la Pro TV din realitatea politica a Romaniei de azi, in speta din activitatea presedintelui Traian Basescu, mai ales ca asemanarea de nume sare in ochi. Florin Calinescu ne asigura insa ca intreg scenariul este pura fictiune si nimic mai mult: „Oricat de interesanta ar fi realitatea noastra, ea nu produce cinema comic. Ceea ce se intampla in Romania in momentul de fata poate fi absurd, iar absurdul nu este comic. Asadar, a trebuit sa injectam 99% fictiune, situatiile sunt nascocite. Desigur, ele pot fi reperabile dintr-un punct sau altul. Dar e ca si cum le-am luat, le-am pus intr-un ceaun si le-am amestecat”.
Duminica, 22.30, Pro TV, „Anticamera”