Noul sezon „Casa Iubirii”, debut cu emoții și concurenți noi
Noul sezon al îndrăgitului reality show „Casa Iubirii”, prezentat de Andreea Mantea, la Kanal D, a început astăzi cu multă emoție în platoul emisiunii. Telespectatorii au fost martorii primelor reacții și interacțiuni între noii competitori din arena iubirii, iar emoțiile lor vor crește odată cu cele ale concurenților, pe măsură ce dialogurile și întâmplările de tot felul continuă la „Casa Iubirii”.
Trei concurenți din sezonul al patrulea vor merge mai departe în aventura căutării sufletului pereche. Lucia, Robert și Danciu vor fi în continuare în lumina reflectoarelor, alături de tinerii care au pășit pentru prima oară în „Casa Iubirii”.
Noul sezon „Casa Iubirii” va putea fi urmărit, ca și până acum, de luni până vineri, de la 10:00 și 16:30, și sâmbăta și duminica de la 16:00 și 19:00, la Kanal D.
Fetele din noul sezon „Casa Iubirii”
Daniela

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 23
Zodia: Scorpion
Daniela Ioana Camelia Nistor (20 de ani) este din Vințu de Jos, Alba, studentă în anul II la Drept și Administrație Publică în Alba Iulia și gestionează un mic magazin online de haine de brand, transformat recent din pasiune în afacere. Se descrie ca fiind simpatică, amuzantă, sociabilă, loială și empatică, iar talentul ei principal este acela de a face oamenii să râdă. Daniela vine la „Casa Iubirii” cu dorința de a se îndrăgosti și caută un bărbat romantic și atent.
Carolina

VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 23
Zodia: Gemeni
Carolina Caramanuță (32 de ani) este din Republica Moldova, lucrează ca broker de asigurări și credite și are un master în Management Financiar Bancar. A venit în România pentru studii și și-a construit o viață independentă. Participă la „Casa Iubirii” cu speranța unei povești autentice de iubire și apreciază loialitatea, maturitatea emoțională și ambiția la un bărbat.
Cristiana

VEZI GALERIA FOTOPOZA 5 / 23
Zodia: Pești
Ana Cristiana Bălăuca (20 de ani), din Iași, studiază cosmetică și make-up la o școală postliceală. Este calmă, empatică și ambițioasă și își dorește un partener răbdător, loial și respectuos, care să îi împărtășească pasiunile.
Jaqueline

VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 23
Zodia: Leu
Jaqueline Beatrice Bujor (23 de ani) locuiește în Iași, urmează un master în Comunicare strategică în digital media și lucrează ca recepționer și hostess. Originară din Serbia, a ales să participe la „Casa Iubirii” pentru a crea conexiuni autentice și pentru a depăși suferințe din trecut.
Alexandra

VEZI GALERIA FOTOPOZA 9 / 23
Zodia: Berbec
Alexandra Geamănu (24 de ani), din Severin, este asistentă farmacie și studentă la Pedagogie. Pasionată de dans, actorie și poezie, își dorește un partener blând și responsabil, cu care să construiască o relație bazată pe respect și compatibilitate.
Magdalena

VEZI GALERIA FOTOPOZA 11 / 23
Zodia: Balanță
Maria Magdalena Cojocaru (23 de ani) este din județul Suceava și este tehnician veterinar, deținând un salon de toaletaj canin. Se descrie ca prietenoasă, caldă și energică și caută o relație bazată pe respect și încredere.
Băieții din noul sezon „Casa Iubirii”
Ștefan

VEZI GALERIA FOTOPOZA 13 / 23
Zodia: Gemeni
Ștefan Armencea (23 de ani), din Iași, lucrează ca șofer de ridesharing. A lucrat patru ani în Germania și are planuri de dezvoltare în domeniul auto. Își dorește o parteneră calmă, loială și cu simțul umorului.
Mihai

VEZI GALERIA FOTOPOZA 15 / 23
Zodia: Vărsător
Mihai Mărginean (26 de ani), din Suceava, este antrenor de fitness, cu master în nutriție și recuperare medicală. Se consideră echilibrat și pregătit pentru o relație matură și caută o parteneră inteligentă și pasionată de sport.
Alexandru

VEZI GALERIA FOTOPOZA 17 / 23
Zodia: Pești
Alexandru Ionuț Punga (23 de ani) este din Craiova și a locuit patru ani în Norvegia, unde a lucrat ca frizer. Pasionat de handbal și chitară electrică, vine la „Casa Iubirii” pentru experiență și posibilitatea de a-și găsi jumătatea.
Valentin

VEZI GALERIA FOTOPOZA 19 / 23
Zodia: Fecioară
Valentin Florin Filimon (26 de ani) este din Reșița și lucrează în marketing digital. A decis să participe la „Casa Iubirii” la sugestia surorii sale gemene și caută o femeie delicată și calmă, cu care să construiască o relație stabilă.
Iosif

VEZI GALERIA FOTOPOZA 21 / 23
Zodia: Taur
Iosif Ciolan (20 de ani) este din Vaslui, lucrează ca frizer și este activ pe TikTok. Se consideră selectiv și matur în alegerile sale și caută o femeie ambițioasă și vorbăreață, cu care să existe multă afecțiune și respect.
Sursa foto: Kanal D
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.