Homepage  / Vedete româneşti

Câți bani au încasat Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea pentru ultimul sezon „Chefi la cuțite”. Decizia surprinzătoare a instanței

Câți bani au încasat Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea pentru ultimul sezon „Chefi la cuțite”. Decizia surprinzătoare a instanței
8

de Roxana Mirea,

După ce au părăsit Antena 1 și show-ul „Chefi la cuțite”, invocând oboseala acumulată, cei trei chefi celebri – Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu – au ajuns într-un conflict juridic cu fostul angajator. Tribunalul le-a dat câștig de cauză, iar acum s-au aflat și sumele impresionante pe care aceștia le-au primit pentru ultimul sezon în care au jurizat emisiunea culinară. 

Câți bani au primit Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea pentru ultimul lor sezon de „Chefi la cuțite” 

Tribunalul București a decis în favoarea celor trei chefi celebri, care au acționat în instanță postul Antena 1 pentru neplata remunerațiilor aferente sezonului 12 al emisiunii „Chefi la cuțite”. Decizia obligă televiziunea să le achite sumele restante, penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată. 

Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea au câștigat procesul intentat Antenei 1, iar Tribunalul București a stabilit că postul TV le-a întârziat plățile în mod nejustificat. Deși banii fuseseră virați înaintea verdictului, televiziunea i-a trecut drept „sume necuvenite”, ceea ce a dus la continuarea litigiului, potrivit Pagina de media.  

Potrivit motivării instanței, chefii aveau dreptul să primească următoarele sume: 

  • Florin Dumitrescu – 114.000 de lei (aproximativ 23.000 de euro), plus penalități de întârziere în valoare de 6.423,25 lei și cheltuieli de judecată de 4.000 de euro (21.000 de lei); 
  • Cătălin Scărlătescu – 344.000 de lei (aproximativ 70.000 de euro), plus penalități de 19.269,64 lei și cheltuieli de judecată de 5.000 de euro (26.000 de lei); 
  • Sorin Bontea – 344.000 de lei (aproximativ 70.000 de euro), cu penalități de 19.269,64 lei și cheltuieli de judecată tot de 5.000 de euro (26.000 de lei). 
MasterChef Romania 2024Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Verdictul instanței în cazul procesului dintre Chefi și Antena 1  

Instanța a constatat că cei trei chefi și-au respectat integral contractele și că postul de televiziune a achitat sumele doar după ce a fost notificat și dat în judecată. Mai mult, plata făcută de Antena 1 a fost însoțită de mențiunea „plată necuvenită”, ceea ce a menținut conflictul juridic. 

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Până în acest moment, Antena TV Group nu a formulat contestație. 

Tribunalul a subliniat clar că cei trei bucătari aveau dreptul legal la remunerație pentru participarea lor în sezonul 12, difuzat în toamna lui 2023, și că neplata la termen le-a provocat un prejudiciu material cert și actual. 

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton