Adrian Nartea și-a depășit limitele în alergare montană
Adrian Nartea, cunoscut publicului din serialul „Iubire cu parfum de lavandă” de la Antena 1, și-a testat limitele și a reușit să le depășească în cel mai spectaculos mod – pe munte! Actorul a participat la competiția Carpathia Trails 2025, care a avut loc în Fundata, și a bifat două premiere personale: a alergat pentru prima dată peste 20 de kilometri și totodată 20 de kilometri pe munte.
Într-o postare sinceră și plină de entuziasm pe Facebook, Adrian Nartea a mărturisit:
„Exact acum o săptămână mi-am depășit un record personal, mai degrabă o frică, de fapt două… prima era pragul de 20 km și a doua, pragul de 20 km pe munte.”
Actorul le-a mulțumit celor care l-au provocat la această experiență – organizatorul Mircea Rașovan și ultramaratonistul Petre Rășcanu, oameni care, după cum spune chiar el, „mănâncă kilometri cu sutele”.
Pe lângă performanță, Adrian s-a declarat extrem de mândru și recunoscător pentru această reușită: „Am reușit și sunt tare mândru și bucuros! Mulțumesc de propunere… mai vreau!”
În imaginile postate de el, îl vedem pe Adrian în plină ascensiune, cu un zâmbet de satisfacție și peisajele spectaculoase ale munților în fundal. Prezența lui la Carpathia Trails demonstrează că determinarea și dorința de autodepășire sunt esențiale, indiferent de domeniu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Adrian Nartea este căsătorit și are două fiice
Când nu e pe platourile de filmare, protagonistul din „Iubire cu parfum de lavandă” e 100% dedicat familiei. Adrian se mândrește cu soția lui și cele două fiice, pe care le descrie cu dragoste și admirație.
Totuși, relația lor nu a fost mereu roz. Puțini știu că Adrian și Alina au trecut prin momente dificile, fiind la un pas de despărțire. Dar, cum se întâmplă în marile povești de dragoste, cei doi au ales să lupte pentru iubirea lor și au ieșit mai puternici din criză.
Dincolo de munca intensă pe platourile de filmare, actorul recunoaște că Alina este pilonul familiei, ocupându-se în mare parte de creșterea fetelor. „Da, Alina se ocupă de fete, pentru că eu sunt ocupat cu munca, cu filmările. Dar ea, într-adevăr, și-a sacrificat job-ul de make-up artist pentru a le crește pe fete. Și, Slavă Domnului, e bine.”
Sursa foto: Facebook
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
Actorii turci ai momentului