Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Cele mai spectaculoase ținute de la gala Premiilor TVmania 2022
Campania Premiile TVmania 2022 s-a încheiat aseară, 15 noiembrie, cu gala de premiere a câştigătorilor. Invitații s-au întrecut în ținute care mai de care mai strălucitoare, spectaculoase și elegante. Nici nu se putea altfel, având în vedere că dress code-ul a fost cocktail attire. În continuare, vă prezentăm vedetele care au avut cele mai spectaculoase ținute la gala de decernare a Premiilor TVmania 2022.
Irina Fodor a urcat pe scenă pentru a ridica premiul care i-a revenit emisiunii „Chefi la cuțite”, care a câștigat la categoria „cel mai bun show culinar”. Prezentatoarea TV a strălucit într-o rochie neagră, simplă cu umărul gol.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 85
La capitolul ținute spectaculoase o putem încadra, cu siguranță, și pe Amalia Enache, care a urcat pe scenă, alături de colegii ei, într-o rochie aurie, strălucitoare, care i-a pus silueta de invidiat în evidență. Ei bine, nici colegii ei nu s-au lăsat mai prejos. Lavinia Petrea a îmbrăcat o ținută elegantă, o salopetă neagră, cu umerii goi. Ramona Păun a fost la fel de elegantă într-o ținută turcoaz, pe care a asortat-o cu o pereche de pantofi nude.
Roxana Hulpe a arătat impecabil, într-o rochie neagră, lungă și mulată pe corp, care i-a pus în evidență burtica de graviduță. În ceea ce o privește pe Corina Caragea, vedeta a întors toate privirile într-o rochie orange, scurtă, cu un decolteu atânc și mâneci largi. Andreea Marinescu a strălucit și ea într-o rochie neagră, lungă, strânsă pe corp și cu mâneci lungi, iar colega ei Diana Enache a ales tot negrul și a surprins în mod plăcut într-o ținută compusă din pantaloni eleganți, bluză și o jachetă. Desigur, Cosmin Stan nu avea cum să nu fie la înălțimea colegelor sale. Prezentatorul TV a arătat elegant într-o pereche de pantaloni negri, sacou albastru și cămașă albă.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 3 / 85
Daniel Pavel, elegant alături de iubita lui, la Premiile TVMania 2022
Printre invitații de la gala Premiilor TVmania 2022 s-a numărat și Daniel Pavel, care a venit însoțit de frumoasa lui iubită, Ana Maria Pop. Prezentatorul e emisiunii „Survivor România” a purtat un costum negru, cu o cămașă tot neagră. Acesta s-a asortat cu iubita lui, care a strălucit într-o rochie rochie neagră, până la genunchi, care i-a pus în evidență corpul de invidiat.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 85
Eleganți au fost și Dani Oțil și Răzvan Simion, care au urcat pe scenă pentru a ridicat premiul pe care emisiunea „Super Neatza cu Răzvan și Dani” la câștigat la categoria „cea mai bună emisiune de divertisment de zi”. Răzvan Simion a îmbrăcat un costum negru, pe când colegul și prietenul său a optat pentru un costum albastru închis. Amândoi au purtat cămăși negre.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 12 / 85
Andreea Bălan s-a numărat și ea printre cei prezenți la gala Premiilor TVmania 2022 și a atras toate privirile într-o ținută elegantă și sexy, de culoare bej. Artista a purtat și un top negru, care i-a lăsat abdomenul bine lucrat la vedere. Ea a urcat pe scenă alături de colegii ei de la „Te cunosc de undeva”, Ozana Barabancea și Cristi Iacob.
Ozana a îmbrăcat o rochie de un verde închis strălucitor, lungă, iar Cristi Iacob a arătat elegant într-o pereche de pantaloni gri, cămasă albă și sacou negru.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 18 / 85
Dan Negru și Pavel Bartoși, prezenți la gala Premiilor TVmania 2022
Pavel Bartoș a urcat și el pe scena Premiilor TVmania 2022 și a ridicat premiu pe care l-a câștigat emisiunea „Românii au talent”, la categoria „cel mai bun talent-show”. Actorul a îmbrăcat un costum elegant, negru.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 22 / 85
Dan Negru s-a prezentat la eveniment într-o ținută lejeră, dar în același timp elegantă. Prezentatorul TV a urcat pe scenă pentru a ridica premiul pentru emisiunea lui de la Kanal D, „Tu urmezi”, care a câștigat la categoria „cea mai bună emisiune-concurs”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 26 / 85
Elegantă a fost și Denise Rifai. Prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” a urcat pe scenă într-o ținută compusă dintr-un sacou negru și o pereche de pantaloni mulați, tot negri.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 30 / 85
Echipa „Visuri la cheie”, pe scena Premiilor TVmania 2022
Emisiunea „Visuri la cheie” a câștigat premiul pentru „cel mai bun reality-show cu oameni obișnuiți”, așa că o parte din echipa proiectului a urcat pe scenă, cu toții strălucind în ținute elegante. Andra Marinescu a a atras atenția în pantaloni negri, sacou negru și un crop top aproape transparent. Cristina Joia a optat și ea pentru o ținută neagră, o rochie, accesorizată cu o curea aurie, în talie și cu mâneci lungi și largi.
Mara Ciubotaru a arătat și ea foarte elegantă, într-o rochie neagră, cu mâneci din tantelă. Oana Boghiu a fost și ea prezentă la eveniment, îmbrăcată în pantaloni negri, bluză neagră și sacou alb, lung.
Colegii lor n-aveau cum să se lase mai prejos. Alex Gavrilescu a venit la eveniment îmbrăcat în carouri și dungi. El și-a accesorizat ținuta cu o pălărie. În ceea ce-l privește pe Andrei Samoil, acesta a purtat o pereche de blugi, cămașă albă și sacou albastru deschis.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 34 / 85
Ecaterina Ladin a urcat pe scena Premiilor TVmania 2022 pentru a ridica premiul care i-a revenit serialului „Las Fierbinți”, câștigător la categoria „cel mai bun serial românesc”. Actrița, care o interpretează la Dalida, a venit îmbrăcată într-o rochie neagră, vaporoasă.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 39 / 85
Foto: Dumitru Angelescu / Eli Driu
Actorii turci ai momentului