Céline Dion a marcat miercuri, 14 ianuarie 2026, zece ani de la pierderea soțului ei, René Angélil, printr-un mesaj emoționant postat pe Instagram.
de Cristina Țapu,
Céline Dion a marcat miercuri, 14 ianuarie 2026, zece ani de la pierderea soțului ei, René Angélil, printr-un mesaj emoționant postat pe Instagram.
Cuprins
Cântăreața de 57 de ani, celebră pentru hitul „Because You Loved Me”, a împărtășit o fotografie cu un portret al lui Angélil, așezat pe un pian într-o cameră luminată de soare, însoțit de un mesaj plin de emoție.
„Mon amour, zece ani fără tine se simt ca o singură zi, și totuși fiecare zi pare un deceniu”, a scris Céline. „Zece ani fără mângâierea ta, și totuși simt atingerea ta în fiecare zi. Ne este dor de tine mai mult decât putem suporta, dar ne-ai învățat să fim puternici. Te iubim mai mult, în fiecare zi și în fiecare an.”
Céline și René s-au căsătorit în 1994, după ce s-au cunoscut când ea avea doar 12 ani, iar prima lor întâlnire oficială a avut loc când ea avea 19 ani. Relația lor a devenit publică abia după logodna din 1993, iar nunta a fost o ceremonie spectaculoasă la Bazilica Notre-Dame din Montreal, pe 17 decembrie 1994.
Cei doi au împreună trei fii: René-Charles, născut în ianuarie 2001, și gemenii Nelson și Eddy, veniți pe lume în mai 2010. René Angélil a pierdut lupta cu cancerul la gât pe 14 ianuarie 2016, la doar două zile înainte de a împlini 74 de ani.
Aceasta nu este prima dată când Céline își amintește de soțul ei cu dragoste. În ianuarie 2025, cu ocazia a ceea ce ar fi fost cea de-a 83-a aniversare a lui René, cântăreața a postat o fotografie alb-negru a acestuia, scriind: „Astăzi este ziua ta, dar data nu contează, pentru că nu există o zi în care să nu sărbătorim viața alături de tine. Ești parte din noi în fiecare zi, în amintirile pe care le prețuim.”
În prezent, Celine simte că este momentul potrivit pentru o nouă deschidere emoțională. „Amintirea lui René și moștenirea lor comună vor rămâne întotdeauna extrem de importante pentru ea”, explică aceeași sursă. „Dar simte cu tărie că a venit momentul să permită din nou unei relații să intre în viața ei. Știe că René și-ar dori să fie fericită și împlinită.”
Odată cu îmbunătățirea stării de sănătate, viața socială a artistei a prins din nou contur, spre bucuria ei. Conform Radar Online, artista „merge la cine festive, invită oameni acasă. Are o viață plină, cu foarte multă iubire, dar recunoaște că ar fi minunat să aibă din nou un partener. Și este pregătită să înceapă căutările.”
Sursă foto: Hepta – Profimedia – Instagram
Citește și: