Cine este Amelia, ispită la Insula iubirii 2025, sezonul 9
Amelia este una dintre cele mai promițătoare ispite feminine ale sezonului 9 Insula iubirii 2025. Cântăreață talentată, brunetă senzuală și antreprenoare, tânăra de 26 de ani este pregătită să cucerească nu doar inimile concurenților din Thailanda, ci și pe cele ale telespectatorilor.
„Dacă ar fi să mă descriu, aș spune că sunt carismatică, iubibilă și naturală”, mărturisește Amelia, care a acceptat provocarea acestui reality show pentru a trăi o experiență intensă, plină de emoții și trăiri reale.
Deși este focusată pe cariera muzicală și visează la succes în topurile din România, Amelia a decis să pășească pe insula tentației, simțind că are toate atuurile necesare pentru a deveni o ispită redutabilă: „Am carismă, asta cred despre mine și atrag mult oamenii”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Cu ce se ocupă Amelia, ispită la Insula iubirii 2025
Amelia locuiește în București și, pe lângă activitatea artistică, administrează și o firmă de recrutare de forță de muncă la nivel internațional. Tânăra a locuit o vreme în Olanda, unde a lucrat alături de fostul iubit în același domeniu.
„Am 26 de ani. Sunt cântăreață, dar pe lângă asta, am și o firmă de recrutare de forță de muncă pe plan internațional. Am vrut să mă înscriu la acest sezon pentru că am văzut ce s-a întâmplat în cel anterior și mi-a plăcut. Îmi plac senzațiile tari și eram curioasă de ce se întâmplă.”
Originară dintr-o familie cu un trecut complicat, Amelia a mărturisit că, deși a avut conflicte cu tatăl ei, în prezent relația lor este una foarte bună – un detaliu care o face mai empatică și matură în relațiile cu ceilalți.
Amelia, despre experiența de la Insula iubirii 2025
Întrebată cum ar descrie experiența Insula iubirii, Amelia a răspuns sincer și emoționant: „Emoție, realitate, iubire”, a spus ea, potrivit a1.ro. Despre Thailanda, tânăra a avut doar cuvinte de laudă, cu o singură excepție amuzantă: „Țara este superbă, dar nu mi-au plăcut broaștele și șopârlele”.
În ceea ce privește metodele de seducție, Amelia mizează pe naturalețea și adaptabilitatea sa: „Eu mă mulez după oameni și, în funcție de cum îi văd pe ei, atitudinea mea se schimbă.”
Și da, aspectul fizic contează, spune ea fără ocolișuri: „Fizicul e cel mai important pentru că atunci îl vezi și îți dai seama dacă este tiparul pe care ți-l dorești sau nu.”
Pe Instagram, Amelia este cunoscută drept „Amelia Noir” și are deja peste 15.000 de urmăritori, dovadă că atracția pe care o emană trece dincolo de ecran.
Rămâne de văzut ce inimi va frânge în Thailanda și cât de departe va merge în jocul seducției, la Insula iubirii 2025, difuzată pe Antena 1.
Sursa foto-video: Antena 1, Instagram
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: