Homepage  / Vedete străine

Cine este Chris Rock, comediantul pălmuit de Will Smith

Cine este Chris Rock, comediantul pălmuit de Will Smith
11

de Roxana Mirea,

Chris Rock a fost desemnat de organizatori să prezinte nominalizările de la Premiile Oscar 2022 la categoria „Cel mai bun documentar”. Ei bine, actorul de comedie și-a început momentul cu diverse glume, una dintre ele făcută pe seama soției lui Will Smith, Jada Pinkett. Apoi, a avut loc ceva total neașteptat. Will Smith l-a lovit pe Chris Rock, fiind deranjat de gluma la adresa soției lui. Dacă vă întrebați cine este Chris Rock, răspunsul îl puteți afla în rândurile care urmează.

Cine este Chris Rock, comediantul pălmuit de Will Smith

Chris Rock s-a născut pe 7 februarie 1965, în Carolina de Sud. El este fiul cel mare al lui Julius Rock, șofer de tir, și al lui Rose Rock, profesoară la o grădiniță de copii cu dizabilități. Când Rock era copil, familia lui s-a mutat în Brooklyn, New York. Și-a petrecut restul copilăriei în cartierul Bedford-Stuyvesant din Brooklyn.

Și-a făcut studiile în instituții cu elevi predominant albi și, prin urmare, a fost supus discriminării la o vârstă fragedă. Primele ciocniri ale lui Rock cu rasismul au influențat foarte mult materialul său de comedie. Pentru că certurile și bătăile cu colegii erau foarte dese, părinții au decis să-l mute de la școală, dar el a renunțat definitiv la studii și și-a câștigat existența fiind ospătar în mai multe restaurante.

În adolescență, Chris visa să devină actor, iar visul lui a început să prindă contur pe când avea 18 ani. Atunci, a fost descoperit de Eddie Murphy în timp ce făcea stand-up comedy la Comedy Strip din New York.

BET Awards ’14 – ShowIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Chirs Rock, câștigător de premii Emmy și Grammy

Chirs Rock este cunoscut pentru umorul său crud și nu are nicio reținere să facă glume despre toate sexurile și rasele. Natura sa dezinhibată i-a adus respect și controverse atât din partea comunităților albe, cât și a celor minoritare.

În 1991, a lansat primul său album de comedie, Born Suspect. Anul 1996 a marcat un punct important în cariera lui. Talentul lui a fost recunoscut de HBO, care a produs un program special de comedie cu el, intitulat „Chris Rock: Bring the Pain”. Comediantul a câștigat două premii Emmy și o largă apreciere a criticilor pentru spectacol.

Chris Rock a câștigat și mai multe premii Grammy pentru albumele sale „Roll With the New„ (1997), „Bigger and Blacker” (1999) și „Never Scared” (2004). Pentru „Chris Rock: Kill the Messenger”, el a câștigat alte premii Emmy. Programul special de comedie a avut premiera pe HBO pe 27 septembrie 2008 și este al cincilea special a lui Rock pentru HBO, potrivit biography.com.

După ce a semnat un contract cu Netflix, comediantul a revenit pe scenă pentru lansarea în 2018 a programul special de comedie „Tamborine”.

Chris Rock și debutul în lumea filmului

Un rol mic în „Beverly Hills Cop II” (1987), unde apare alături de Eddie Murphy, a fost debutul în film al lui Chris Rock. A apărut și în „I’m Gonna Get You Sucka” (1988) scris de Keenan Ivory Wayans, înainte de a juca rolul mai dramatic al lui Pookie, un informator dependent de droguri, în „New Jack City” (1991) al lui Mario Van Peebles.

În 1990, Rock a călcat pe urmele idolului său, Murphy, alăturându-se distribuției de la „Saturday Night Live”, unde s-a bucurat de un oarecare succes cu crearea personajului Black Power Nat X. După trei sezoane pe SNL, Rock a plecat să urmărească alte oportunități de carieră. A jucat în comedia hip-hop „CB4” în 1993 și a apărut în „In Living Color” pentru câteva episoade în acel an înainte de anularea emisiunii.

În 1997, Rock a început să aibă propria emisiune de televiziune, „The Chris Rock Show”, care i-a adus două premii CableACE. În acest moment culminant al carierei sale, Rock a apărut și în Sgt. Bilko (1996), Beverly Hills Ninja (1997) și Lethal Weapon 4 (1998).

În 2005, Rock a debutat într-un sitcom numit „Everybody Hates Chris”, o parodială a popularului „Everybody Loves Raymond”. Spectacolul a fost inspirat de anii adolescenței ai lui Rock, care a crescut în cartierul Bedford-Stuyvesant din New York.

Chris Rock a mai fost prezentator la Premiile Oscar

În 2005, Rock a găzduit Premiile Oscar și a primit recenzii mixte pentru interpretarea sa. În 2015, a fost anunțat că Rock va reveni pentru a găzdui cea de-a 88-a ediție a Premiilor Oscar, în 2016. Acum acesta, a fost desemnat de organizatori să se numere din nou printre prezentatorii Premiilor Oscar și cu siguranță ceea ce s-a petrecut între el și Will Smith va rămâne în istorie.

În ceea ce privește viața personală, Chirs Rock s-a căsătorit cu Malaak Compton pe 23 noiembrie 1996. Fiica lor, Lola Simone, s-a născut în 2002, iar cea de-a doua fiică, Zahra Savannah, în 2004. În 2014, Rock a cerut divorțul de Compton. Divorțul lor a fost finalizat pe 22 august 2016.

65th Annual Tony Awards, New York, America – 12 Jun 2011Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 11

Sursa Foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton