Cine sunt primii finaliști de la Românii au talent 2025
Toesup, Seby de la Galați, Ansamblul Codrenii, Celia Munoz, Isabel Ioniță, Ion Cozer, Kira Curteanu, Gabriel Doda, Nicolas Iaparnicu, Sara Hanț, Damaris Lupu și Marius Moldovan au deschis semifinalele Românii au talent, dar doar trei au ajuns mai departe.
În audiții au făcut spectacol pe scena talentelor, au ridicat publicul în picioare și i-au convins pe jurați să-i trimită în etapa următoare sau chiar să apese mult-râvnitul buton auriu. Vineri, doisprezece dintre cei mai buni concurenți ai sezonului 15 au impresionat atât juriul, cât și telespectatorii, iar publicul a decis, prin vot, cine merită să lupte în finală „Românii au talent”. Damaris Lupu, Sara Hanț și Marius Moldovan sunt primii trei concurenți care au șansa de a câștiga marele premiu de 120.000 de euro.
La finalul serii, jurații au avut de luat o decizie importantă. În urma prestațiilor de pe scenă, Andi, Andra, Dragoș și Bobo au fost nevoiți să nominalizeze un concurent care va intra în cursa pentru Premiul de Originalitate. Decizia nu a fost una ușoară, însă, în cele din urmă, au ajuns la concluzia că Damaris Lupu merită să fie votată de public pentru momentul spectaculos de vineri, care i-ar putea aduce premiul de 10.000 de euro.
În ediția următoare, scena talentelor va fi pregătită pentru alți doisprezece concurenți care vor lupta pentru un loc în marea finală „Românii au talent”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Cum sunt votați finaliștii
După fiecare prestație, doar telespectatorii vor avea puterea de a decide cine merge mai departe în Marea Finală. Favoriții pot fi votați prin SMS la numărul 1444 (disponibil în rețelele Telekom, Orange, Vodafone și DigiMobil. Tariful pentru un vot este de 0,48 Euro, TVA inclus. Se pot trimite maximum 10 voturi de pe același număr), sau online, pe platforma voteaza.protv.ro (votul online este accesibil din orice colț al lumii, cu o adresă de e-mail validă; validarea votului se face prin linkul trimis pe e-mail).
Publicul va desemna 3 concurenți care vor ajunge în Finală din fiecare semifinală, iar juriul va oferi un wild card unuia dintre ceilalți participanți. Pe lângă marele premiu de 120.000 de euro, ocupanții locurilor 2 și 3 vor primi 20.000, respectiv 10.000 de euro, iar momentul considerat cel mai original va fi recompensat cu un premiu special de 10.000 de euro.
Sursa foto-video: Pro TV
Citește și: