O spioană, un lider de sindicat, un psihiatru și o asistentă medicală, toți pensionari, se apucă de rezolvat crime neelucidate. „Clubul crimelor de joi”, ecranizarea bestsellerului lui Richard Osman, ajunge pe Netflix pe 28 august și promite o combinație irezistibilă de comedie și thriller.
La început a fost… cartea. „Clubul crimelor de joi” adaptează romanul de debut al cunoscutului prezentator TV Richard Osman (54 de ani), creatorul quiz show-ului britanic Pointless. Publicat în septembrie 2020, și apărut și în limba română la Editura Crime Scene Press, volumul a cunoscut un neașteptat succes în toată lumea și a avut de-atunci încă trei urmări.
„Suntem obsedați de tineri, dar oamenii în jur de 70 de ani au același creier ca la 50 sau 30 de ani. Circumstanțele se schimbă, fizicul se schimbă și avem mult mai multă experiență, dar suntem la fel de neastâmpărați și curioși ca întotdeauna. Nu am scris despre ei ca despre niște bătrâni, ci ca despre niște oameni implicați, cu toate avantajele și dezavantajele pe care le aduce vârsta.
De fapt, personajele mele se pot descurca aproape în orice situație”, a declarat scriitorul în The Sunday Post. A fost cel mai bine vândut debut în categoria crime pentru adulți, conform The Guardian, și a atras atenția Hollywood-ului.
În câteva luni, compania lui Steven Spielberg, Amblin Entertainment, și-a securizat drepturile de ecranizare, iar Netflix s-a asigurat că, după o scurtă perioadă în câteva cinematografe, îl va avea pe platformă.
O distribuție de Oscar
Patru pensionari exuberanți, fosta spioană Elizabeth (Helen Mirren, premiul Oscar pentru „The Queen”), liderul de sindicat Ron (Pierce Brosnan, fostul James Bond), psihiatrul Ibrahim (Ben Kingsley, premiul Oscar pentru „Gandhi”) și asistenta Joyce (Celia Imrie), se întâlnesc să rezolve cazuri de crimă rămase neelucidate.
Totul e palpitant și interesant, chiar dacă polițiștii sunt cam enervați de acești moși băgăcioși. Dar distracția se termină brusc când ei înșiși devin principalii suspecți într-o nouă crimă. Lucrurile devin serioase, comedia se transformă în thriller și membrii Clubului crimelor de joi renunță la Clubul de tricotat pentru a se implica serios în anchetă.
Regia, semnată de Chris Columbus
Noua colaborare dintre Amblin Entertainment și Netflix are toate premisele să fie un succes: cartea a fost vândută în milioane de exemplare, regia îi aparține lui Chris Columbus („Home Alone”, „Mrs. Doubtfire”, „Harry Potter 1 și 2”), iar distribuția nu mai are nevoie de niciun comentariu.
Iar dacă „Clubul crimelor de joi” (Netflix) își va găsi publicul, ar putea fi începutul unei frumoase saga: britanicul Richard Osman are încă trei cărți scrise, iar următoarea este așteptată anul acesta în librării.
De altfel, el este și cel mai fericit: „Sunt foarte mândru de această carte și este un adevărat vis să văd «Clubul crimelor de joi» ajuns în așa o companie incredibilă. De la Chris Columbus la Amblin, trecând prin Netflix, sunt genii peste tot pe unde mă uit. Și ce distribuție!!! Mă ciupesc din când în când ca să fiu sigur că nu e un vis”.
Invitat la The Chris Moyles Show on Radio X, Richard Osman a confirmat că a tot fost pe platourile de filmare, dar nu a vrut să aibă nicio apariție cameo în „Clubul crimelor de joi”. „Mi-ar fi plăcut să îmi pun vocea pe undeva, dar în niciun caz să apar. Ar fi fost cam ciudat. Am o figură destul de cunoscută și oamenii s-ar fi întrebat: «Ce caută tipu’ de la Pointless în secția de poliție din Sussex?»”.
În același timp, i-ar fi plăcut ca mama sa, căreia îi este dedicată cartea, să aibă o apariție în film, a recunoscut Richard Osman în The Sunday Post.
Până la urmă însă, o vom vedea în film pe soția lui, Ingrid Oliver. Dar scriitorul a dezmințit orice implicare în această afacere de familie, dând vina pe regizor: „Nu a fost ideea mea, trebuie să spun asta, a fost ideea lui Chris Columbus”, a declarat Richard Osman în podcast-ul The Rest Is Entertainment.