Modifica setarile cookie
Homepage  / Prime Video

Comedia „Întâlnire de joacă” ajunge pe Prime Video curând. Ce actori de la Hollywood fac parte din distribuție

de Luca Vranceanu,

O întâlnire pașnică la locul de joacă între doi tați și fiii lor devine momentul declanșator al unei aventuri nebunești în care comedia și acțiunea sunt la cote maxime. „Întâlnire de joacă” va fi din 12 noiembrie, la Prime Video.

Povestea comediei „Întâlnire de joacă”

Contabilul Brian Jennings (Kevin James, nominalizat la Emmy pentru „The King of Queens”) tocmai și-a pierdut locul de muncă și a devenit un tată casnic. În aceeași situație este și noua lui cunoștință Jeff Eamon (Alan Ritchson, „Reacher”, „The Ministry of Ungentlemanly Warfare”), care-l invită la locul de joacă pentru o după-amiază relaxantă împreună cu copiii lor.

Încă de la început, Brian nu se simte prea în largul lui, dar curând viața lui liniștită și banală virează spre una plină de neprevăzut și adrenalină, pentru că sunt atacați de mercenari, urmăriți, vânați, iar Brian, total nepregătit pentru asemenea aventuri, trebuie să supraviețuiască unui șir absurd de pericole, în timp ce-și asigură soția că totul e în regulă la locul de joacă.

„Întâlnire de joacă” este o comedie de acțiune, după un scenariu de Neil Goldman, un specialist în comedie care a mai lucrat la „Family Guy”, „Scrubs”, „Community”, și în regia lui Luke Greenfield, și el un obișnuit al combinației de umor cu acțiune, cunoscut pentru producții ca „Let’s Be Cops”, „The Animal” sau „The Girl Next Door”.

Ce actori mai fac parte din distribuție

Alături de Kevin James și Alan Ritchson, în film mai apar: Sarah Chalke („Scrubs”), Alan Tudyk („Superman”), Stephen Root („Get Out”), Isla Fisher („Wedding Crashers”).

Într-un dialog cu ScreenRant, Luke Greenfield a descris filmul ca fiind precum „acele comedii de acțiune cu care am crescut”, inspirându-se chiar din „Beverly Hills Cop” sau „Lethal Weapon”.

Alan Ritchson a vorbit cu Collider, descriindu-și personajul ca „aproape dezechilibrat”, filmul ca un moment de haos pur și chimia dintre el și Kevin James ca incredibilă. Iar după rolul stoicului și extrem de seriosului Jack Reacher, abia așteaptă să aducă publicului și o altă față a sa.

Dar, dincolo de tușee mai groase sau mai subtile ale comediei, actorul ne asigură că există și o doză zdravănă de emoție.

„M-a atras foarte mult și marea cantitate de sentimente pe care am găsit-o în scenariu. De fapt, este vorba despre doi tați care învață să devină niște tați grozavi, chiar dacă ei nu au avut asemenea părinți”, spune Alan Ritchson.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te