Dacă unii au avut emoţii ca nu cumva trupa să dezamăgească sau dacă alţii se aşteptau ca suedezii să fie o variantă palidă a formulei din anii de glorie, concertul din 30 mai, de la Zone Arena, a spulberat orice dubiu: Roxette a entuziasmat cei 15.000 de fani, care au sfidat ploaia torenţială pentru a asculta hit-urile care i-au sedus în anii ‘90.