Homepage  / Vedete româneşti

Corina Dănilă, despre prima sa iubire și emoțiile Bacalaureatului

Corina Dănilă, despre prima sa iubire și emoțiile Bacalaureatului

de Cătălina Matei,

După ce s-a lăsat cuprinsă de „febra” știrilor, la scurt timp după Revoluție, Corina Dănilă (50 de ani) a pus punct și virgulă teatrului. A fost crainică, prezentatoare de știri, protagonistă în prima telenovelă românească... nenumărate ipostaze pe care gazda emisiunii „Gala Umorului”, difuzată la TVR 2 în prezent, le prețuiește din plin. Dincolo de acestea, Corina este o mamă fericită care, în ciuda problemelor de sănătate, se dedică copilului său și primei iubiri: actoria.

Dintre toate momentele pe care le-ai prezentat la „Gala Umorului”, de care te simți cel mai apropiată? Pe care l-ai revedea de zeci de ori?

„Anna Karenina” , în înterpretarea extraordinarei actriţe Stela Popescu, se află în topul celor mai savuroase scenete umoristice. Este după un text de Puiu Maximilian.

Un cuplet extraordinar în care Stela Popescu, care o interpretează pe Anna Karenina, stă în gară şi aşteaptă trenul ca să se sinucidă. La final vine Alexandru Arşinel care îi spune că nu va veni niciun tren pentru că este grevă. Interpretarea Stelei Popescu este unică şi irepetabilă.

Și dacă ar fi să faci un top al celor mai buni actori de comedie de la noi… pe cine ai vedea pe primele poziții? 🙂

Nu pot să fac un top al celor mai buni actori pentru că ar fi nedrept. Mulţi dintre actorii noştri sunt unici în felul lor. Nu pot şi nu vreau să fac un asemenea top. Fiecare actor are un ceva al lui, care a făcut ca de-a lungul timpului să fie iubit şi apreciat de public. Dacă n-ar fi fost cu adevărat special nu ar fi rămas în memoria telespectatorilor.

Până la urmă ce ți se pare mai provocator să joci: comedie sau dramă?

Dacă ai o partitură bună, provocator poate fi să joci atât comedie, cât şi dramă. Din experienţa unor actori mari, se pare că e mai greu de realizat comedia. Nu întotdeauna actorilor de dramă le reuşeşte comedia. Însă actorii de comedie pot să joace şi dramă. Dacă ar fi să aleg…. comedia!

Apropo de roluri, unde te mai vedem la teatru în această perioadă? În ce spectacole joci?

Joc atât în Bucureşti, cât şi în ţară în spectacolele „Totul despre femei” (Teatrul Arte dell’Anima), „O căsnicie liniştită (Teatrul Elisabeta), spectacolul „D ale carnavalului”. Am şi două spectacolele noi, „Clătite cu minciuni”, o satiră politică în regia lui Dan Tudor.

Formul de 4 de la „O căsnicie liniştită”, adică Corina Dănilă, Silviu Biriş, Doina Antohi şi Ştefan Ruxanda care este şi regizorul. Sub bagheta regizorului funcţionăm foarte bine în cea mai recentă premieră teatrală, „Familia Tărăboi”, o adaptare după Neil Simon, cu personaje din Cehov.

Practic, jucăm mai multe personaje şi mai multe poveşti cu mesaje destul de dure. Pentru a nu fi dramă, totul e îmbrăcat într-o formă de teatru burlesc, elemente de commedia dell’arte şi pantomimă. E un spectacol solicitant şi urmează să plecăm în curând în tuneu prin ţară.

De curând am început un nou proiect şi voi încheia stagiunea cu o premieră a lui Teodor Mazilu.

Până în 2004, când ai început filmările pentru „Numai iubirea”, ai prezentat știri.  Ți-ar plăcea să te întorci în branșă? 🙂

Din punctul meu de vedere, ştirile sunt o ramură importantă a jurnalismului şi necesită implicare totală şi o anumită conduită. Asta înseamnă să fii doar jurnalist de ştiri şi nimic altceva. N-aş putea sub nicio formă să fiu şi actriţă.

N-ar fi deontologic şi nici credibil din punct de vedere profesional. În momentul în care joci la teatru, publicul asociază personajul cu actorul şi atunci se pierde credibilitatea jurnalistului.

Acesta a fost motivul pentru care, în momentul în care am trecut la ştiri, în 1995, când s-a deschis TVR Internaţional şi am prezentat ştirile, am pus pauză carierei de actriţă. Puţină lume îşi mai aminteşte că pe lângă job-ul de crainică, la TVR 1 şi TVR 2, am prezentat ştirile TVR Internaţional.

De acolo am plecat la pupitrul Ştirilor ProTV. Atunci a fost momentul când am decis să mă retrag din teatru, deşi aveam roluri principale în două piese.

Aşa am pus punct şi virgulă teatrului… În 1994, când terminam facultatea, jucasem deja în filmul lui Andrei Blaier, „Crucea de Piatră şi în „Somnul Insulei” şi „Crai de curte veche”, semnate de Mircea Veroiu.

La aceste producţii lucrasem mult cu Ovidiu Iuliu Moldovan. În acea perioadă, la Teatrul Naţional se monta „Platonov” de A.P. Cehov, în regia lui Ivan Helmer. Regizorul căuta actriţe tinere pentru rolul Maria Efimova Grekova.

Ovidiu Iuliu Moldovan, care deţinea rolul principal, i-a sugerat regizorului Ivan Helmer să vină la Studioul Cassandra şi să vadă producţiile cu studenţii din anii terminali.

Aşa m-a văzut Ivan Helmer şi mi-a oferit posibilitatea să vin la Teatrul Naţional ca să joc personajul Grekova. De acolo au apărut mai multe oportunităţi în Teatrul Naţional. M-a prins însă foarte tare febra ştirilor, mai ales că era o perioadă frământată după Revoluţie.

Au fost ani în care s-au schimbat guverne, am transmis în direct de la Parlament, Guvern, Preşedinţie etc. Nu am ratat nici alegerile şi evenimentele majore precum vizita lui Bill Clinton sau eclipsa totală de soare etc.

Au fost momente cu un ritm alert în cadrul ştirilor. Experienţa a fost extraordinară iar ştirile au fost un capitol important din viaţa mea.

Corina Dănilă, alături de Alexandru Papadopol și Oana Zăvoranu în prima telenovelă românească „Numai iubirea”

Ce seriale românești actuale ți-au atras atenția?

Mai puţin seriale, dar am fost atentă la filmele româneşti care au intrat la Gala Premiilor Gopo. Am văzut „Otto Barbarul”, în care Ioana Flora a luat, pentru personajul Mirela trofeul „Cea mai bună actriță în rol secundar”. Şi abia aştept să văd filmul „Neidentificat” semnat de regizorul Bogdan George Apetri.

Cu câteva luni în urmă, ai povestit despre problemele de sănătate pe care le ai. Cum te simți acum?

E OK, voi continua să fac tratamentul pentru vitiligă sub îndrumarea doctorului Lucian Russu şi voi lua în continuare „Excilite”.

Între timp ai schimbat și prefixul, arăți minunat… Crezi că înțelepciunea vine o dată cu vârsta?

Înţelepciunea vine, sau nu vine deloc. Nu cred că vârsta este un factor determinant pentru înţelepciune. Experienţele de viaţă prin care treci pot fi de folos. Ajută. Dacă tu, odată cu vârsta, vei face în continuare greşeli şi nu înveţi nimic din ele, unde e înţelepciunea?

Ce faci când ai timp doar pentru tine?

Încerc să-mi fac timp doar pentru mine măcar o dată pe săptămână. Atunci când merg la clinică este timp doar pentru mine. Îmi închid telefonul şi îi anunţ pe cei dragi că pentru o oră-două nu voi răspunde. Fac diverse proceduri pe lângă tratamentul principal, de vitiligo. Am descoperitla clinică tot felul de aparate şi am mare încredere în echipa doctorului meu. Am parte de răsfăţ maxim.

Rianna, fiica ta, care este deja majoră, este o tânără foarte frumoasă. Dincolo de trăsături, ce crezi ca a preluat de la tine?

Rianna este un om bun, este empatică, iubeşte oamenii, vrea să ajute şi atunci când îi stă în putere o face. În rest… e mult mai analitică decât mine. Şi este ambiţioasă ca mine.

Și ce vă place să faceți când ieșiți împreună? 🙂

Din păcate, ieşim rar împreună. Preferăm să ne petrecem acasă timpul liber pe care îl avem. Stăm în grădină şi purtăm discuţiile noastre. Împreună mergem şi la teatru. Rianna are timpul liber destul de limitat pentru că se pregăteşte pentru Bacalaureat.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton