Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Crăciun la Antena 1 și AntenaPLAY: finala Chefi la cuțite, concertul Ștefan Bănică și filmele clasice care aduc magia sărbătorii

de Andra Stana,

Pe 22 decembrie, la Antena 1 și pe AntenaPLAY începe cea mai frumoasă săptămână din an. Emoția Crăciunului se trăiește cu poveștile preferate, într-un program special care aduce finala sezonului 16 Chefi la cuțite, Concertul Extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică și o selecție de filme clasice pentru întreaga familie.


Finala Chefi la cuțite, punctul culminant al săptămânii de Crăciun

Cea mai frumoasă săptămână din an începe la Antena 1 cu ultimele ediții ale sezonului 16 Chefi la cuțite. După semifinala de pe 23 decembrie, care aduce un adevărat maraton de gătit, cu trei probe ce vor testa creativitatea, organizarea și capacitatea concurenților de a lucra sub presiunea maximă a emoțiilor, finala are loc în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie, de la ora 20.30.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Se anunță o finală cu strategii absolut surprinzătoare adoptate de finaliști în alcătuirea echipelor cu care vor găti, dar și o seară memorabilă pentru show-ul culinar, care va demonstra evoluția impresionantă a nivelului la care se gătește în bucătăria Chefi la cuțite.


Concertul Extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică, tradiția care continuă în Ajun

Imediat după finala Chefi la cuțite, în seara de Ajun continuă cea mai longevivă tradiție muzicală din România – Concertul Extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  2 / 6

Cu un record imposibil de egalat de un alt artist român, Ștefan Bănică aduce și în acest an atmosfera magică de sărbătoare cu muzică live, decoruri de poveste, lumini spectaculoase, ecrane uriașe, efecte speciale, invitați-surpriză, zeci de dansuri și interpretări impresionante.


Filme clasice de Crăciun pentru întreaga familie

Ziua de Crăciun continuă cu o colecție de filme speciale, dedicate magiei sărbătorii. De la ora 13.30, comedia Ajutorul lui Moș Crăciun deschide programul, urmată de animația The Grinch (15.15), care reamintește că adevărata bucurie a Crăciunului nu stă în cadouri, ci în bunătate și comunitate.

De la ora 17.00, telespectatorii sunt invitați într-o lume de poveste cu Regatul de Gheață, una dintre cele mai iubite animații pentru întreaga familie.

Seria filmelor speciale continuă pe 26 decembrie cu Magia Zăpezii 2, Prințesa și Pinocchio, iar în a treia zi de sărbătoare atmosfera festivă este completată de Cartea Junglei și comedia Dolittle.


Super Neatza, ediții speciale de sărbători

Super Neatza trăiește din plin atmosfera Crăciunului, cu ediții speciale de luni până vineri, între 8:00 și 12:00, și duminică, de la 9:00 la 13:00. Luni și marți, telespectatorii descoperă cum se pregătesc românii de Crăciun, iar Ajunul aduce soluții rapide și inspirație pentru ultimele detalii, plus o călătorie printre cele mai spectaculoase trei târguri de Crăciun din lume.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  3 / 6

De Crăciun, gașca Neatza deschide un adevărat Magazin de Jucării, cu personaje celebre, invitați speciali și momente spectaculoase de magie pregătite de Robert Tudor.


Final de sezon pentru Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

În seara de Crăciun, de la ora 20.30, finalul sezonului 2 din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN promite unul dintre cele mai sensibile și intense momente ale anului. Destinele se rescriu, iubirea este pusă la încercare, iar adevărurile ies la iveală într-o poveste despre sacrificiu, identitate și puterea de a rămâne alături de cei iubiți.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 6


Continuarea sărbătorilor, ziua a doua și a treia de Crăciun

A doua zi de Crăciun începe cu o ediție specială Super Neatza, urmată de filme pentru întreaga familie și penultimele episoade ale serialului Iubire cu parfum, care amplifică tensiunea dramatică.

În a treia zi de sărbătoare, Antena 1 aduce muzică, umor și lecții de viață cu Cartea Junglei și Dolittle, iar duminica se încheie cu Albă ca Zăpada și thrillerul Omul lup.

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te