Homepage  / Vedete româneşti

Cum i-a surprins Mădălin Ionescu pe Filip și Cristina Șișcanu. „Nici nu m-au băgat în seamă toată ziua”

Cum i-a surprins Mădălin Ionescu pe Filip și Cristina Șișcanu. „Nici nu m-au băgat în seamă toată ziua”
10

de Roxana Mirea,

Cristina Șișcanu dovedește, încă o dată, că dragostea maternă nu ține cont de legături de sânge. Relația specială pe care o are cu Filip, fiul lui Mădălin Ionescu, emoționează internetul, mai ales după cea mai recentă imagine publicată de soțul ei. 

Mădălin Ionescu, imagine emoționantă cu Filip și Cristina Șișcanu 

Cristina Șișcanu și Filip, fiul lui Mădălin Ionescu dintr-o relație anterioară, au fost surprinși într-un moment plin de căldură și apropiere. Imaginea emoționantă, publicată de Mădălin Ionescu pe rețelele sociale, a venit însoțită de o descriere sinceră: „Nedespărțiți! Nici nu m-au băgat în seamă toată ziua…”. 

Mădălin Ionescu, imagine emoționantă cu Filip și Cristina Șișcanu (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Mădălin Ionescu a vorbit adesea cu sinceritate despre problemele de sănătate cu care se confruntă Filip. Cu toate acestea, tânărul are parte de o familie iubitoare și un sprijin necondiționat. Cristina Șișcanu, soția lui Mădălin, îi oferă toată afecțiunea sa, fără să facă vreo diferență între Filip și fiica ei biologică, Petra. 

Devotamentul Cristinei față de Filip este adesea lăudat de urmăritori și apropiați ai familiei, mulți considerând-o o mamă de nota zece pentru amândoi copiii. Relația strânsă și armonia din familia Ionescu rămân o inspirație pentru cei care îi urmăresc pe rețelele sociale. 

Mădălin Ionescu, imagine emoționantă cu Filip și Cristina Șișcanu (2)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  2 / 10

Cum s-au cunoscut Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu alcătuiesc împreună o familie numeroasă și frumoasă. Prezentatorul TV are doi copii dintr-o căsătorie anterioară, pe numele lor Ștefania și Filip. După căsătoria cu vedeta TV Cristina Șișcanu, cuplul a adăugat un nou membru în familia lor, o fetiță numită Petra.

Cristina Șișcanu s-a născut în localitatea Ungheni din Republica Moldova, dar a venit în România pentru studii. Soția lui Mădălin Ionescu a absolvit Facultatea de Drept, dar a ajuns să lucreze în televiziune.

Chiar dacă legătura cu Mădălin Ionescu i-a adus numeroase beneficii, vedeta deja făcea parte din lumea televiziunii înainte de a-l cunoaște. A activat ca reporter timp de mai mulți ani, având această ocupație atunci când l-a întâlnit pe Mădălin. La momentul respectiv, Mădălin Ionescu era gazda emisiunii „Acces Direct”, iar Cristina Șișcanu lucra ca reporter în cadrul aceluiași program.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton