Homepage  / Vedete româneşti

Daniel Nuță și Cezara Petredeanu s-au despărțit după patru ani de relație. Actorul a făcut primele declarații

Daniel Nuță și Cezara Petredeanu s-au despărțit după patru ani de relație. Actorul a făcut primele declarații
9

de Adriana Diură,

Actorul Daniel Nuță, cunoscut pentru rolurile sale din serialele Sacrificiul, Adela, și actrița Cezara Petredeanu au decis să pună capăt relației lor, după patru ani petrecuți împreună.

După separare, Daniel Nuță a încercat să-și refacă viața sentimentală și a început o nouă relație, însă nici aceasta nu a durat. Actorul a vorbit recent despre ruptura de Cezara Petredeanu, mărturisind că, în prezent, este singur.

Ce a spus actorul

„Într-adevăr m-am despărțit de Cezara, cu care eram împreună de patru ani. Ne-am despărțit la începutul anului și după aceea a fost plecarea mea în Grecia pentru un proiect. Iar când m-am întors, am cunoscut pe cineva și lucrurile au funcționat cât au funcționat.

Am avut niște plecări, într-adevăr, când am fost văzut în aeroport, mergeam spre Roma la o expoziție a lui Carravaggio, expoziție foarte impresionantă. S-au adus din toată lumea opere de-ale lui”, a declarat Daniel Nuță pentru Cancan.

Daniel Nuță a format un cuplu alături de actrița Cezara Petredeanu timp de patru ani. Cei doi s-au cunoscut în timp ce jucau în aceeași piesă de teatru.

După despărțirea de Cezara Petredeanu, Daniel Nuță a cunoscut o altă femeie, însă relația lor a fost una de scurtă durată. Actorul este din nou singur.

Nu aș vrea să dau prea multe detalii, dar cred că lucrurile se așază așa cum trebuie să se așeze. Nu mai suntem împreună. Dar cred că lucrurile au fost și s-au întâmplat în felul ăsta cu un scop destul de clar. Și vom vedea, nu știm. În momentul ăsta sunt singur, sunt bine și mă gândesc doar la proiectele mele și la liniștea și la confortul meu mental, să-mi găsesc un echilibru al meu, eu cu mine. Și atât. Nu contează nimic altceva”, a mai spus actorul.

daniel-nuta8Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Groapa, sezon nou pe Voyo

Groapa, serialul cu Daniel Nuță și Teona Stavarachi, se pregătește pentru sezonul cu numărul doi. Producția revine cu episoade noi începând de joi, 23 octombrie doar pe platforma Voyo.

Luni, 20 octombrie, apare o nouă ediție TVMania (43/2025), plină de interviuri, recomandări și exclusivități din lumea televiziunii și filmului. Pe copertă se află Daniel Nuță, actorul care revine în atenția publicului odată cu sezonul 2 al serialului „Groapa”, disponibil pe VOYO din 23 octombrie.

După o pauză de doi ani, personajul său emblematic revine în centrul acțiunii, iar actorul povestește, în paginile revistei, ce l-a făcut să accepte provocarea și cum s-a schimbat atmosfera pe platourile de filmare.

Cum a devenit cunoscut Daniel Nuță

Daniel Nuță s-a născut în 1993, în Brănești, județul Ilfov. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 2015, iar de atunci a jucat în câteva roluri importante în domeniu.

Înainte de a se dedica teatrului, Daniel Nuță a fost pasionat de sport, practicând înotul, baschetul și patinajul. De-a lungul carierei sale, a interpretat diverse roluri atât în teatru, cât și în seriale precum „Sacrificiul” și „Adela”.

Primul său rol a fost în 2016, în serialul „TV Tyrant”, produs de FX. De asemenea, a participat la mai multe scurtmetraje independente, care au fost premiate la festivaluri de film naționale și internaționale.

Nu este primul său rol într-o producție internațională

Daniel Nuță l-a jucat pe Țepeș de două ori în cariera sa și spune că nu ar mai relua rolul, chiar dacă a avut parte de o experiență bună. 

Foto: Instagram

Citește și:



Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton