Homepage  / Vedete româneşti

Denis Roabeș (The Motans), confesiunile unui om însurat. „Ne-am căsătorit, dar nu are nicio legătură cu…”. EXCLUSIV

Denis Roabeș (The Motans), confesiunile unui om însurat. „Ne-am căsătorit, dar nu are nicio legătură cu…”. EXCLUSIV
8

de Cătălina Matei,

Este una dintre cele mai recognoscibile voci din industria muzicală actuală, iar versurile lui sunt cu totul speciale. Denis Roabeș (The Motans) s-a apucat de muzică după ce multe nopți a visat pisici. Cât de des mai sunt prezente felinele în viața lui? Și cum se simte din postura de om însurat? Aflăm imediat chiar de la el!

După ce o bună perioadă de timp a lucrat în marketing, Denis Roabeș a ajuns să se lanseze în muzică și datorită unor feline. Mai precis, nopți la rând, artistul a visat pisici. De aici și numele cu care s-a lansat în industria muzicală: The Motans. Între timp au trecut 7 ani, pisicile nu-i mai apar în vis, dar are un exemplar în viu acasă.

Cât despre 2022, anul acesta a fost unul plin din toate punctele de vedere pentru Denis Roabeș. Cele mai marcante evenimente sunt participarea lui la „Vocea României”, ca antrenor, și căsătoria cu iubita sa, Bianca. Mai multe… ne-a dezvăluit chiar artistul în cele ce urmează!

După mai bine de 7 ani de când ai intrat în industria muzicală din România cu „The Motans”… cât de des mai sunt prezente felinele în visele tale?

Sincer să fiu, nu prea am mai visat pisici. Visele au dispărut în momentul în care am decis să mă dedic în totalitate muzicii. Acum am o felină prezentă în casă, motanul meu Dințișor.

Ai ceva experiență în marketing și vânzări, prin urmare știi cât de importantă este imaginea. Cât la sută din felul în care te percepe publicul azi este creația ta? Și care sunt lucrurile pe care le-ai schimba?

Eu sper că publicul mă percepe așa cum sunt eu, ca om. Asta am încercat să fac, să fiu cât mai eu. Acesta e și unul dintre motivele pentru care am acceptat provocarea Vocea României, astfel încât publicul să mă vadă așa cum sunt. Cei care vin la concertele mele cred că deja mă cunosc destul de bine, vorbesc cu ei ca și cu niște prieteni. Deci nu e nicio creație.

Cât de mult te-a ajutat și te ajută faptul că ai în spate echipa de profesioniști de la casa de discuri?

Cred că pentru mine, atât ca artist, dar și ca om, echipa de la Global este una esențială. Le sunt foarte recunoscător tuturor, împreună cu ei am reușit să fac muzica pe care o cunoașteți și s-ajung unde sunt acum.

Dacă analizăm piesele lansate de tine – și alte altor artiști de succes, de altfel – versurile triste sunt cele care prind cel mai tare la public. Tu cum rezonezi mai puternic: la bucurie ori la tristețe?

N-aș spune că versurile triste prind cel mai tare la public. Cred că este vorba doar despre emoții, despre cum îți transmiți tu sentimentele prin intermediul muzicii. Eu rezonez la emoția sinceră.

Dintre toate colaborările pe care le-ai avut până acum – Inna, Delia, Emaa, Irina Rimes… – care te-a surprins cel mai tare?

Mie-mi plac toate colaborările mele, evident, toate sunt cu artiști pe care-i apreciez. De surprins, nu știu ce să zic, știam exact ce fac.

Și ce clip ți-a rămas cel mai aproape de suflet? La fel ca și piesele tale, și videoclipurile sunt „altceva”…

Mulțumesc frumos. În continuare îmi plac foarte mult clipurile de la „Înainte Să Ne Fi Născut” și de la „Maraton”. Mi se pare special și cel de la „Gata de Zbor”. Și la „Cafe de Flore” îmi place mult. Și la „Bineindispus”… e greu aici, îmi plac de fapt toate. Și cel mai tare îmi place următorul pe care-l voi lansa.

În cel mai recent clip al tău, „Gata de zbor”, povestea se concentrează asupra unei nunți. Cât de mult a fost inspirată acțiunea din nunta ta? Presa mondenă a scris că ai oficializat relația cu Bianca, mai ales că apare pe generic „Bianca Roabeș”…

Da, ne-am căsătorit, dar nu are nicio legătură cu clipul și povestea lui. Pur și simplu a fost un concept care ne-a plăcut mult și mie și Irinei.

Apropo de Bianca, care este cel mai bun lucru în ce te privește atunci când ești cu ea?

Că sunt eu 100%. Versiunea mea absolută.

Dincolo de muzică, familie… ce te relaxează cel mai tare?

Cititul m-ajută mult, încerc pe cât posibil să am mereu o carte la mine.

Și ce te enervează?

Mă enervez destul de greu, trebuie să fie ceva serios și repetat. Altfel, trec ușor cu vederea anumite lucruri care poate-mi displac.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la 2022?

Că au revenit concertele, întâlnirile cu publicul, evenimentele, ieșirile cu prietenii.

Dar la „Vocea României”… cât de mult te-a provocat / consumat această experiență? O vei mai repeta?

Cu siguranță este o provocare uriașă, dar și una care-mi place foarte mult. Mai mult decât m-așteptam. Cu repetatul, rămâne de văzut.

Ce îți dorești cel mai mult de la noul an?  

Evoluție, pe toate planurile.

Ce proiecte ai în pregătire pentru 2023?

Multă muzică și multe surprize.

denis-roabes-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton